Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 mai 2015
other
Ana Birchall
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință. În declarația politică de astăzi vreau să vă vorbesc despre recentul summit desfășurat la Riga.
Stimate colege, Stimați colegi,
Am asistat la o mulțime de programe de cooperare lansate de Uniunea Europeană, în spiritul politicii de vecinătate, iar Parteneriatul Estic a fost vârful de lance al acestei politici. Evoluția pozitivă a proiectului a fost demonstrată în ultimii ani de eforturile consistente ale Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei, precum și de semnarea de către cele trei state a acordurilor de asociere. În egală măsură, Parteneriatul Estic a fost supus unor presiuni și provocări majore venite atât din interiorul Uniunii, cât mai ales din exterior.
Pentru România, Parteneriatul Estic a fost de la bun început un program de interes major, atât din perspectiva de stat membru al Uniunii Europene, cât mai ales datorită Republicii Moldova. Este datoria noastră să susținem prin toate mijloacele apropierea și aderarea la Uniunea Europeană a fraților noștri de peste Prut.
Summitul de la Riga a creat un orizont de așteptare ridicat. Deznodământul întâlnirilor la nivel înalt a adus rezultate mulțumitoare, chiar dacă modeste, ținând cont de contextul geopolitic în care s-a desfășurat. Consider un lucru pozitiv faptul că reprezentanții Uniunii Europene au reafirmat importanța Parteneriatului Estic, precum și a colaborării continue și aprofundate a celor 6 state.
Prin reînnoirea angajamentului pentru integritatea teritorială, independența și suveranitatea tuturor partenerilor săi, Uniunea Europeană a demonstrat că nu ține cont de provocările lansate de alți factori din vecinătate. Acordând șansa de a alege în mod liber nivelul aspirațiilor în relațiile cu Uniunea Europeană ale fiecărui stat din Parteneriatul Estic, Uniunea dă dovadă de maturitate și flexibilitate; este un semnal pozitiv de care fiecare stat, precum Moldova, Georgia și Ucraina, avea nevoie. Cu atât mai mult, acest semnal a fost dublat de recunoașterea aspirațiilor și alegerii europene a acestora în calitatea lor de parteneri asociați ai Uniunii.
Pentru Republica Moldova, un stat care și-a manifestat nu de puține ori poziția în favoarea aderării la Uniunea Europeană, această politică poate oferi deschiderea de care are nevoie în perioada următoare.
Pentru noi este o veste bună că Republica Moldova, de exemplu, își continuă parcursul european și că va depune pe mai departe toate eforturile în direcția aderării la Uniunea Europeană.
Stimate colege,
Stimați colegi,
România are datoria asumată de a contribui la consolidarea rolului Uniunii Europene în regiune și de a duce în permanență o luptă pentru dezvoltarea democrației în statele din vecinătate. Mai mult, România are datoria de a sprijini eforturile tuturor statelor, în special ale Republicii Moldova, de a accede la structurile europene.