Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 aprilie 2016
other
Ana Birchall
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință.
În declarația politică din această săptămână doresc să vă vorbesc despre Ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor, sărbătorită pe 23 aprilie, în semn de recunoaștere a rolului esențial al cărților în evoluția și istoria umanității.
## Stimate colege,
## Stimați colegi,
Lectura este ușa spre înțelepciune, iar cărțile sunt cărămizile pe care clădim un viitor mai bun. Ele hrănesc imaginația, ne lărgesc orizonturile, ne aduc putere și alinare și alimentează o dragoste nestinsă de cunoaștere. Constantin Brâncuși spunea că „trebuie să urci necontenit, cât mai sus, dacă vrei să vezi foarte departe”, iar cărțile sunt treptele cunoașterii care ne vor oferi o viziune mai luminoasă a lumii de mâine.
Copil fiind, cărțile mi-au fost cele mai bune prietene; alături de ele am trăit aventuri fabuloase și am învățat tainele lumii care mă înconjoară. Voi păstra mereu în suflet orele petrecute citind lângă orhideea din Grădina Botanică din București, locul meu de suflet. Sunt mândră că pot spune astăzi că nu mi-am abandonat prietenele și că, în fiecare seară, înainte de culcare, fac un mic popas în lumea magică a lecturii, o tradiție, spun eu, pe care am împărtășit-o și pe care cu determinare vreau să o transmit și copilului meu, Andruțu.
Mai mult, sunt mândră că am reușit în toate discuțiile pe care le-am avut să inspir această dragoste de..., respect față de lectură, nu numai lui Andruțu, dar și tuturor copiilor cu care am vorbit de-a lungul timpului.
Cred că misiunea noastră, ca adulți și ca părinți, este să nu îi lăsăm pe copii să se îndepărteze de cărți, să îi învățăm să le iubească, să le înțeleagă și, astfel, să își hrănească dragostea de cunoaștere.
Trăim astăzi într-o epocă a tehnologiei și a vitezei, în care cărțile tipărite par să își fi pierdut locul. Este important să ne adaptăm la noile evoluții tehnologice care permit copiilor să citească pe tabletă, pe calculator sau pe audiobook-uri. Este mai important contactul nemijlocit cu esența cărților decât forma pe care o îmbracă relația dintre cititor și carte. Cu toate acestea, am susținut și voi susține mereu că este la fel de important să îi învățăm pe cei mici să prețuiască și cartea tipărită. Pentru mine, nimic nu se poate compara cu parfumul din paginile unei cărți vechi.
Accesul la cărți și posibilitatea de a alege ce vor să citească sunt cele mai simple și mai eficiente tehnici de stimulare a lecturii în rândul tinerilor. La acestea se adaugă propriul exemplu, precum și stimularea copiilor să discute și să interpreteze ceea ce au citit. Este mai important ca tinerii să citească și să își dezvolte capacitatea de a filtra ceea ce lecturează decât să citească neapărat ceea ce dorim noi și să dezvolte o reticență față de lectură.
Nu în ultimul rând, ca simboluri globale ale progresului social, cărțile pentru studiu și lectură au devenit ținte pentru cei care denigrează cultura și educația, care resping dialogul și toleranța. Manifestări radicale, precum arderea publică a cărților, trebuie să ne determine să intensificăm eforturile de promovare a cărților și a lecturii. Aceste eforturi contribuie semnificativ la combaterea analfabetismului și a sărăciei. Depinde de noi să întărim fundamentele societății pe viitor, să creăm o lume în care accesul la educație, lectură și cunoaștere să fie valori intrinseci, nu privilegii.