Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2014
other · respins
Ana Birchall
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte.
În declarația politică de astăzi aș dori să vă vorbesc despre necesitatea unui mod de a face politică în campania electorală și despre principiile de unitate care trebuie să stea la baza unei competiții democratice. Societatea românească se apropie de un moment extrem de important în parcursul său democratic și european.
Este momentul în care arătăm cu ce valori pășim în viitor, care sunt principiile pe baza cărora înaintăm spre viitor, care este modelul de președinte pe care-l susținem în Europa și în lume.
Democrația permite dreptul de a alege acest model de președinte, dar vine și cu obligația unui pact, a unui contract social între români și cei care îi reprezintă. Campania electorală în care intrăm reprezintă un concurs democratic pentru clasa politică, o șansă să ne promovăm ideile și principiile prin care dorim ca România să se dezvolte și românii să găsească bunăstare. Indiferent de partidul sau familia politică din care facem parte, responsabilitatea noastră nu este numai de reprezentare a voinței populare, dar și de a fi un exemplu pentru generația noastră. Nu-mi doresc ca dezbinarea și ura să mai mânjească paginile de istorie ale acestor ani.
Când privim istoria românilor, cele mai puternice puncte de lumină de pe firmamentul acestui neam au fost atunci când ne-am unit în fața provocărilor, momentele în care am construit acolo unde alții doreau să dărâme, momentele în care ne-am dat seama că împreună avem încă o șansă. Momentul Marii Uniri este dovada supremă a voinței naționale, a dreptului inalienabil al românilor de a-și construi un drum spre viitor. Este și momentul în care clasa politică a reprezentat cu cinste săvârșirea unui vis comun, care a sădit în mințile și în sufletele oamenilor mândria de a fi român.
Stimate colege, stimați colegi,
La aproape un centenar de la Marea Unire, România este o țară dezbinată, în care ura și lupta au luat locul unității. Bineînțeles, întotdeauna vor exista opinii diferite într-un stat democratic, dar s-a atins un punct critic în istoria ultimilor ani. Este de datoria fiecăruia să apere dreptul celuilalt la liberă exprimare într-o dezbatere civilizată, politică. Dar tocmai în acest drept, care definește statul democratic, rezidă puterea noastră, a politicienilor, de a regăsi elementele comune, de bază, care să asigure un dialog național civilizat.
Contextul regional extrem de complex, provocările care se anunță în afara granițelor noastre și obligațiile pe care le avem în comunitatea euroatlantică reprezintă motive serioase pentru care dezvoltarea economică pe care o susținem și societatea pe care o construim prin eforturile noastre să fie rezultate ale unor proiecte comune. Sunt referințe pe baza cărora putem găsi unitate și scop în beneficiul tuturor românilor.
Principiile care stau la baza unei Românii puternice sunt valabile pentru toți românii, indiferent de preferințe politice. Nu văd de ce ar trebui ca noi, reprezentanții clasei politice, să gândim diferit față de cei ce ne-au ales.