Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 iunie 2016
Declarații politice · adoptat tacit
Ana Birchall
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Mulțumesc mult, domnule președinte.
În declarația politică din această săptămână doresc să vă vorbesc despre una dintre cele mai presante probleme de pe agenda europeană, și anume rezultatul referendumului din Marea Britanie, care aprobă ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, și consecințele acestuia asupra construcției europene, în ansamblu, și asupra României, în mod deosebit.
Stimate colege,
Stimați colegi,
Rezultatul referendumului privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană reprezintă o zi tristă pentru proiectul european și ne arată, din păcate, că pericolul
euroscepticismului și extremismului, la nivelul Uniunii Europene, este acum mai mare ca oricând.
Asistăm astăzi la o întărire fără precedent a discursului antieuropean și a extremismului naționalist și populist, precum și la o tendință de repoziționare față de leadershipul european de la Bruxelles.
Este adevărat că, în ultima perioadă, Uniunea Europeană s-a confruntat cu tot mai multe provocări, cu foarte multe crize care au determinat intensificarea curentelor eurosceptice și antieuropene.
Ca răspuns, eu cred că este nevoie ca Uniunea Europeană să-și regândească strategia pe termen mediu și lung, iar familia europeană trebuie să fie solidară și unită, mai ales în asemenea momente.
Sper că, prin dialog, consens și fără reacții emoționale, Uniunea Europeană va strânge rândurile și va merge mai departe, respectând valorile europene.
Sunt sigură că împreună putem contracara posibilele efecte negative ale acestui referendum, astfel încât curentele eurosceptice și antieuropene din alte state membre să nu utilizeze cazul Marii Britanii ca un precedent sau ca un element propagandistic, creând astfel un efect de „bulgăre de zăpadă” la nivelul Uniunii.
În același timp, referendumul din Marea Britanie este o opțiune legitimă a cetățenilor Marii Britanii.
Trebuie să luăm act de acest rezultat și să respectăm alegerea făcută de britanici, chiar dacă, așa cum am afirmat de fiecare dată, personal, consider că locul Marii Britanii este alături de marea familie europeană și că Uniunea Europeană ar fi fost mult mai întărită dacă Marea Britanie rămâne sau rămânea în interiorul Uniunii Europene.
În ceea ce privește efectele pe care decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană le va avea asupra României și, mai ales, asupra românilor care trăiesc în Regatul Unit, eu cred că este esențial să rămânem în continuare vigilenți, să gestionăm eficient efectele fiscale ale Brexit-ului și să negociem în beneficiul românilor care locuiesc și muncesc în Marea Britanie.
De asemenea, parteneriatul strategic pe care îl avem cu Marea Britanie trebuie să continue, iar colaborarea bilaterală să continue să se întărească și să se dezvolte.
Stimate colege și stimați colegi,