Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 martie 2019
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Florina Raluca Presadă
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte.
Încep prin a face o precizare, și anume că apreciez foarte mult argumentarea punctului de vedere al Guvernului și al Comisiei juridice din Senat. Punctul de vedere al Guvernului, ceea ce a spus reprezentantul Autorității Electorale Permanente, nu figurează în acest moment pe site-ul Senatului.
Având în vedere aceste critici punctuale, am încredere că la Camera Deputaților proiectul va fi îmbunătățit, pentru că, în cele din urmă, ceea ce ne dorim cu toții este o lege mai bună, aplicabilă, corectă. În acest sens, vreau să amintesc câteva dintre lucrurile noi pe care le aduce această propunere legislativă.
Cred că cel mai important aport al acestei inițiative este de a da posibilitatea cetățenilor români să facă donații către partidele politice on-line, așa cum a arătat și o decizie a unei instanțe românești chiar în cazul Uniunii Salvați România. Deci avem această decizie a unei instanțe, dar avem și tehnologie astăzi care să le permită cetățenilor români să finanțeze partidele politice pe care le susțin. Asta mi se pare extrem de important și trebuia punctat.
Această posibilitate este însoțită și de obligația de transparență în cazul acestor donații. Trebuia menționată și această nouă obligație a partidelor politice.
Și, de asemenea, foarte, foarte important – pentru că știu că, la vremea respectivă, această prevedere din actuala legislație a fost criticată chiar de către Autoritatea Electorală Permanentă: imposibilitatea de a mai transforma împrumuturile în donații. Cred că este un punct vulnerabil al legislației în vigoare în ceea ce privește finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. Și este un punct slab pe care îl identifică chiar și legislația internațională în materie, și anume recomandările GRECO.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.