Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 decembrie 2013
Declarații politice · respins
Ana Birchall
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte. Stimate colege, Stimați colegi,
„Limba română unește din nou Republica Moldova și România. Continuăm, împreună cu Moldova, drumul nostru comun în Uniunea Europeană”
În timp ce ambițiile politice din plan intern pun stăpânire pe agenda publică, ajungem uneori să ignorăm până și evenimentele de relevanță istorică pentru fiecare dintre noi.
Pentru prima oară în ultimii 10 ani, limba oficială a Republicii Moldova este limba română. Este un eveniment istoric pentru o națiune care se întinde pe teritoriul a două state, națiunea română. Acest eveniment întărește încă o dată parcursul comun pe care România și Republica Moldova îl au în Uniunea Europeană, un parcurs la care fiecare dintre noi trebuie să se angajeze să contribuie.
Dedic declarația mea politică de astăzi deciziei Curții Constituționale a Republicii Moldova care stabilește, fără urmă de îndoială, că limba română este limba oficială a două state, restabilind astfel un adevăr istoric pe care toți românii îl știu și îl simt.
Restabilirea limbii române ca limbă oficială în Republica Moldova vine într-un context în care voința politică și publică a fraților noștri de peste Prut pune Moldova pe un curs bine definit, orientat către Uniunea Europeană.
Dorința de a face parte din marea familie europeană alături de România este oficializată de autoritățile de la Chișinău. Semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană este un gest istoric de deschidere pentru Republica Moldova, un gest politic care trebuie felicitat și apreciat și care va rămâne în cărțile de istorie ca un pas hotărâtor al Republicii Moldova către adoptarea valorilor și principiilor Uniunii Europene.
Demnitatea umană, libertatea, democrația și supremația statului de drept nu mai sunt astăzi idealuri intangibile pentru Moldova. Astăzi, aceste valori formează un set de obiective clare pe care factorii decizionali de peste Prut le asumă în numele întregii Moldove.
## Stimate colege,
## Stimați colegi,
Trebuie să ținem minte și să marcăm două date pe care copiii și nepoții noștri le vor învăța în manualele de istorie: 29 noiembrie 2013, data la care Republica Moldova a parafat Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, care include Acordul de liber schimb extins și aprofundat, și 5 decembrie 2013, data la care Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis că limba oficială a republicii este limba română. Aceste două date, dar și acest an, în ansamblu, reprezintă un moment de cotitură atât pentru relațiile noastre cu Republica Moldova, care se află astăzi la un nivel fără precedent de deschidere și colaborare, cât și pentru relația pe care Republica Moldova o dezvoltă cu Uniunea Europeană, cu ajutorul necondiționat pe care România îl oferă acum și îl va oferi și în viitor.
Sfârșitul anului 2013 marchează începutul drumului pe care frații noștri de peste Prut îl fac către Europa.