Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 martie 2015
other
Mihai Tararache
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte.
Sunt trei declarații politice, o să prezint una dintre ele. Declarație politică: „De ce vreți să omorâți inițiativa privată?”.
Stimați colegi,
De curând, Ministerul Finanțelor, prin vocea ministrului Darius Vâlcov, a anunțat angajarea suplimentară a 500–1.000 de persoane în structurile Agenției Naționale de Administrare Fiscală și pregătirea unor ample acțiuni de control.
Având în vedere semnalele numeroase pe care le-am primit în ultimii ani de la micii întreprinzători care reclamă faptul că sunt tratați din start ca potențiali infractori și călcați de nenumărate controale repetate din partea instituțiilor statului, această intenție expusă public de dumneavoastră generează noi temeri legate de abuzuri de putere ale reprezentanților statului, care le vor îngreuna și mai mult activitatea, provocând astfel pierderi financiare.
Așa cum bine știți și dumneavoastră, atât ANAF, cât și alte instituții ale statului au un dublu rol. Și prima dată de îndrumare – și să înțelegeți acest termen, „îndrumare” –, „îndrumare și control”, prevenția fiind demonstrată în Europa civilizată ca aducând beneficii foarte importante activității de colectare a veniturilor bugetare. Întrucât aceste instituții ale statului sunt bugetate exact din taxele și impozitele plătite, între alții, și de micii întreprinzători, sau mai ales de aceștia, vă întreb: de ce sunt considerați din start certați cu legea și sunt supuși acestor metode de control, considerate de întreprinzători ca fiind abuzive?
Și o să vă dau poza reală din momentul de față: deschide un mic întreprinzător o afacere, a doua zi este călcat de toate instituțiile statului, din start funcția de îndrumare și rolul de îndrumare sunt uitate și omul acela primește amendă. Vine Agenția Antifraudă, face control 7, 8, 10 ore cu clienții înăuntru, sperie clienții. Sunt metode de teroare.
Domnilor, în România anului 2015, o Românie în Europa și o Românie civilizată, nu se poate ca aceste metode de control să existe! Nici Securitatea nu stătea pe vremuri atât cât stați dumneavoastră!
Și, mai mult, acești oameni închid, dau oamenii afară, acești oameni se duc în șomaj și șomajul îl plătește tot statul.
De ce vreți să omorâți inițiativa privată? Pentru că este motorul economiei? De ce nu înțelegeți că faceți atât de mult rău inițiativei private?
Și, în curând, domnilor, vă anunț, și așa cum bine știți, va începe sezonul estival și, în loc ca acești întreprinzători să înceapă să pregătească, să se bucure că își vor desfășura activitatea din plin în baruri, în restaurante, în hoteluri, în terase și în alte mijloace de alimentație publică, se gândesc, pe bună dreptate, cu frică, cum vor fi supuși unor acțiuni de control intempestive, care le vor goni clienții veniți la relaxare.
Eu vă întreb: în ce lege scrie că trebuie hăituiți acești întreprinzători și trebuie să faceți controale repetate prin care să le dați amenzi, amenzi, amenzi, pe nedrept și în mod abuziv?