Emil Marius Pașcan

Vă mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Distinși colegi,

Nu cred că poate fi cineva împotriva Anului cărții. Cu atât mai mult cu cât, știți foarte bine, cartea ajunge să fie o _rara avis_ în afara școlii, din păcate.

Însă noi adoptăm asemenea legi, care au mai mult un titlu onorific, și nu concretizăm astfel de demersuri.

Adică este foarte ușor a declara Anul cărții. Teoretic, vor veni scriitori, vor veni jurnaliști, vor face lectură publică în unitățile de învățământ și mai apoi va putea cumva media să preia și să reverbereze aceste întâlniri.

În schimb – știți foarte bine acest lucru –, fără să asiguri resurse în acest sens, este o chestiune pur declamativă. Adică va rămâne în stadiul acesta, onorific – „ce frumos! ce bine!” –, vom spune că avem Anul cărții, dar el prea puțin se va concretiza.

Tot ceea ce presupune timp alocat unor asemenea manifestări – prezență în școli, închiriere de săli etc., etc. – presupune și minime resurse. Or, eu nu văd ca prin acest proiect să fie propuse resurse în acest sens.

Munca patriotică, din păcate, vedeți, în România este pe cale de dispariție. Poate că s-ar impune și aici mai mult voluntariat, dar noi nu îl stimulăm legislativ.

De aceea, stimați colegi, sigur, consimt, sunt de acord cu acest proiect legislativ, dar el nu cred că se va concretiza decât în aceeași manieră în care este promovat, adică pur onorific și fără de resurse.

Mulțumesc.