Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 mai 2017
Informare · respins
Andrei Daniel Gheorghe
Discurs
## Mulțumesc.
O să o iau eu un pic mai repede cu amendamentele și vreau să spun că am observat un amendament al colegilor de la UDMR care vizează caracterul de stat național.
Iar se face confuzia între ideea de identitate națională, care înglobează toți românii într-un concept civic, indiferent de origine, etnie sau religie, și un concept exclusivist, un concept de natură retrogradă. Și, ca să vă dau câteva exemple, la momentul Marii Uniri, Rege al României era un etnic german, Ferdinand, iar Regina României era Maria, care era englezoaică, dar cu origini germane și cu înrudiri în Rusia.
Și, ca să vă spun un aspect și mai important, unul dintre cei mai mari eroi ai armatei române în Primul Război Mondial și prim-ministru pentru o scurtă perioadă, în 1919, era un etnic evreu, Arthur Văitoianu – Weithoffer, pe numele original.
Așadar, nu e niciun fel de naționalism dintr-acesta revanșard sau șovin în acest proiect, așa cum foarte eronat încearcă să prezinte realitatea colegii noștri de la UDMR.
Noi suntem într-un moment în care trebuie să înțelegem acest proiect de lege din perspectiva unității naționale și cred că este foarte important să trecem peste disputele electorale, să trecem peste diferențele doctrinare, să trecem peste deosebirile dintre noi și să înțelegem că 100 de ani de la Marea Unire înseamnă un moment de identitate, un moment de rememorare și un moment de reconsolidare a demnității naționale, pentru că prestigiul României, atât la nivel internațional, cât și ca respect pe care-l purtăm față de noi înșine, este mai scăzut decât a fost vreodată. Iar această țară și-a pierdut demnitatea sub multe aspecte, în primul rând din pricina noastră, trebuie să o spunem drept.
De aceea, vă atrag atenția asupra unui proiect provocator care se va derula lângă noi, este vorba de acel Trianon 2020, un proiect prin care Guvernul de la Budapesta încearcă să realizeze o formă de manipulare a istoriei, să pună în umbră Centenarul Marii Uniri a României. Este un proiect mult mai bine finanțat și un proiect de propagandă, care vizează decredibilizarea României și chiar destabilizarea regională.
Așadar, acest proiect este foarte important pentru noi toți și cred că ar trebui să trecem dincolo de orice orgolii și orice diferențe dintre noi și să ne bucurăm cu toții că împlinim 100 de ani de unitate națională în cadrul statului național unitar român, realizat prin jertfele a peste 800.000 de români în perioada Primului Război Mondial, 1916–1919, și realizat prin efortul acestei întregi națiuni, pe parcursul anului 1918, fiind încununat de momentul 1 Decembrie, Alba Iulia.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.