Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 mai 2012
Declarații politice · adoptat tacit
Elena Mitrea
Discurs
Scurt, foarte scurt, propunerea legislativă este o urmare a dezbaterilor organizate cu societatea civilă, organizațiile neguvernamentale care desfășoară activitate pentru copiii cu autism.
Am adus în discuție această modificare pentru a scoate în evidență faptul că, deși legea se află în aplicare din ianuarie 2011, nici la un an și jumătate de la termenul-limită aceasta nu are norme de aplicare.
În principal, propunerea mea legislativă vizează stabilirea unor termene pentru încheierea protocolului de colaborare în vederea dezvoltării unui sistem de servicii specializate integrate de sănătate, educație și sociale și responsabilizează Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, care a motivat competențe limitate în implicarea pentru elaborarea acestor documente, astfel încât se impune elaborarea procedurilor prin care sunt furnizate serviciile privind depistarea activă precoce și serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale din cadrul Programului național de sănătate mintală și elaborarea standardelor pentru serviciile specializate, care vor fi cuprinse în normele de aplicare a legii, care vor apărea..., considerăm.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.