Sar peste paragraful acesta la adresa mea – care, sigur, este măgulitor, dar îmi place să cred că e și adevărat –, adăugând, pe lângă cele multe spuse, și faptul că din mai 2014 sunt membru titular în Comisia de la Veneția, că am participat la evaluările și avizele comisiei.
Și permiteți-mi să îndrăznesc să cred, căci cunosc respectivele standarde și proceduri, și să vă asigur că proiectul de lege are raportare la respectivele standarde.
S-a spus în moțiune că, întâmplător sau nu, am prezentat în public acele slide-uri, pe 23 august, o zi care în memoria noastră are o semnificație istorică. Sigur, și pentru mine. Dar eu am prezentat pe 23 august din simplul motiv că atunci se făceau exact șase luni de zile de la data numirii ca ministru al justiției, 23 februarie – 23 august, șase luni, un mic bilanț.
A fost o perioadă în care se ridicau semne de întrebare asupra procedurilor de inițiere a actelor normative. Or dumneavoastră știți mai bine decât oricine altcineva în România faptul că tehnica legislativă nu îți permite să sari etape. Știți că, de la inițierea unui act normativ, cu transparență decizională, avize și celelalte, matematic, trec trei luni de zile. Matematic, trec trei luni de zile. Că, dacă nu, încălcăm art. 1 alin. (3) din Constituție.
O afirmație subliniată și astăzi, aici, scrisă în moțiune, despre care aș putea vorbi mult. Sper că și bine.
Proiectul acesta a fost înaintat, spuneți dumneavoastră, „pe furiș”. Eu nu știu cât e de „pe furiș” transmis acest proiect. În opinia mea, probabil este unul dintre cele mai dezbătute proiecte de act normativ. Și găsiți în răspunsul scris, nu vă răpesc timpul să vă explic, să prezint și astăzi.
Dar vreau să subliniez următorul lucru, care nu prea a răzbătut în spațiul public, iar cei care îl cunosc nu prea au avut interesul să îl prezinte așa cum este el.
Spuneam că legile justiției sunt din 2004. Între timp, am intrat în Uniunea Europeană. În urmă cu un an tocmai se revizuise Constituția. Au trecut 13 ani. Legile trebuie aduse în actualitate, și nu să privim în urmă cu 13–15 ani. Dar nu acesta a fost motivul, deși era necesar.
În 2015, pe 5 noiembrie 2015, dar reținem 2015, Ministerul Justiției a fost sesizat de către Consiliul Superior al Magistraturii, punând în discuție nevoia de actualizare, de modificare a legilor justiției.
A urmat 2016, pe 8 februarie 2016, când ministrul justiției de atunci a constituit un grup de lucru pentru a analiza propunerile formulate de CSM.
Din 8 februarie 2016 până în 7 octombrie 2016, proiectul a fost dezbătut în grupul de lucru, în dezbateri publice organizate la București, Iași și Cluj, dându-se forma finală a acestuia – octombrie 2016.
În ianuarie 2017..., și, sigur, pus pe „transparență decizională”, pe site-ul Ministerului Justiției.
În ianuarie 2017, proiectul a revenit la Ministerul Justiției, unde ministru era domnul Florin Iordache.
Am spus-o public și o repet și astăzi, am apreciat faptul că Domnia Sa, deși avea tot parcursul de elaborare, a trimis proiectul înapoi, la CSM, pe considerentul că între timp fuseseră alegeri și erau alți membri titulari la CSM și a vrut să vadă opinia actualului Consiliu, și nu a fostului Consiliu.
S-a dus înapoi la CSM, unde a stat până pe data de 24 aprilie 2017. 24 aprilie 2017 – a revenit iarăși la Ministerul Justiției. Am primit propuneri de la CSM, precum și de la Înalta Curte, DNA, DIICOT, toate structurile, asociațiile profesionale, societate civilă; am făcut dezbateri publice; am dat forma proiectului și l-am trimis din nou, a treia oară, la CSM, să dea aviz pe această ultimă formă.
Așteptăm până la sfârșit de septembrie, când CSM-ul ne-a anunțat că va trimite avizul, după care vom trimite proiectul de lege la Ministerul Muncii și Justiției Sociale, la Finanțe, la Apărare, la Sănătate, la Consiliul Economic și Social, pentru a ne da avizele necesare; îl vom prezenta în Guvern – exprim speranța faptului că Guvernul îl va aproba, cu sau fără modificări –, după care îl vom trimite în Parlament, pentru dezbateri și pentru găsirea celor mai bune soluții, în măsura în care cele propuse de noi se va dovedi că nu sunt cele mai bune.
Prin urmare, convingerea mea, pe baza celor sintetic prezentate, este aceea că proiectul de lege a fost foarte, foarte dezbătut, a parcurs toate etapele – de avizare, de consultare, de transparență decizională –, iar ce am făcut în 23 august, practic – și aici vă rog să fiți de acord și, dacă nu sunteți, tehnica legislativă ne spune că așa stau lucrurile –, practic, am prezentat principalele direcții de modificare, pe care le-am pus în dezbatere publică; primesc zilnic puncte de vedere de la oameni care n-au nicio legătură sau care lucrează în justiție cine știe unde. Vom da forma finală, așadar, trimitem la Guvern, trimitem la Parlament și dumneavoastră veți putea exprima soluțiile cele mai bune.
„190 de modificări” – s-a spus aici. Vă mărturisesc că nu le-am numărat, pentru că depinde care este opțiunea. Că poți să numeri pe margine un articol, să zici o modificare, dar în conținutul acelui articol să ai șapte aliniate și să modifici cinci dintre ele. Numeri o dată, după denumire marginală,
sau numeri de cinci ori, după conținut. Oricum am număra, sunt multe modificări.
Oricum, veți reține la dezbateri parlamentare, foarte multele modificări sunt dintre cele transmise de către CSM, de asociațiile profesionale, de tot corpul de specialitate. Și cu o referință expresă – mă refer la Legea nr. 317 privind organizarea și funcționarea CSM-ului, care are prevederi de ordin tehnic, de organizare, de promovare, de revocare, de votare, de sancționare, de suspendare și de tot ce e acolo, propuneri pe care în mare parte le-am reținut în conținutul primit de la CSM, pentru că dânșii sunt cei mai în măsură să-și cunoască nevoia de bună organizare, nevoia de bună administrare, nevoia și pârghiile de asigurare a independenței justiției.
Prin urmare – și trec la un alt punct –, reținem că inițiativa a venit din sistemul acesta judiciar, din putere, și nu dintr-un sistem, cum am auzit adineauri, paralel sau din spațiul public. Deci inițiativa a venit de la puterea, de la garantul independenței. De trei ori am făcut acest du-te-vino între inițiatori, CSM, Ministerul Justiției, societate civilă, asociații profesionale. Căutăm forma cea mai bună și o veți primi spre dezbatere. Cu o precizare suplimentară: proiectul va căpăta forma finală, pe care o prezentăm la Guvern, după ce primim avizul de la CSM. Aici sunt, repet, direcții de evoluție, de posibile modificări privind legile justiției.
Sigur, una din cele mai dezbătute modificări se referă la procedura de numire a procurorilor de rang înalt, cum spune Comisia de la Veneția. Care procedură o fi cea mai bună? Nu există un standard la nivel european, național, prin care cineva să ne dea o soluție, să spună: „Așa trebuie să faceți!” De ce nu există? Pentru că dumneavoastră știți foarte bine raportul dintre norma europeană și norma națională, raport în care legiuitorul are libertatea de apreciere, marja de apreciere, cu respectarea specificului național.
Dacă ne uităm pe standarde, pe Raportul privind independența justiției emis de Comisia de la Veneția, vom vedea standarde diferite, proceduri diferite. Vom vedea, de exemplu, cum în Albania numește Parlamentul, în Croația numește Parlamentul. Veți spune: „Să nu dăm exemplul Albaniei!” Dar vă asigur de un lucru, domnule deputat; de multe ori spunem: „Să nu dăm exemplul Albaniei!”, „Să nu dăm exemplul Moldovei!”, dar, de foarte multe ori, dânșii au legislații mai bune decât noi, pentru că au avut curajul și determinarea să facă modificări radicale, cu consultanță, cu specialiști din Germania, Olanda, Statele Unite, de unde or fi.
În 2004, eu eram membru în Comisia de elaborare a Codului penal din Moldova. Au instituții juridice funcționale și eficiente, pe care noi acum, de câțiva ani, le descoperim și începem să le înțelegem.
Deci criteriul că e o țară nu e suficient să judecăm independența și valoarea sistemului.
Dar la englezi – englezii sunt mai democratici și o țară mai consolidată – numește Parlamentul.
Dar mai dau un exemplu, care a fost în spațiul public și pe care unii l-au prezentat doar pe jumătate.
În Statele Unite desemnează președintele, dar confirmă Senatul. În procesul decizional facem distincția dintre treptele actului decizional – că e propunere, validare, confirmare și așa mai departe –, dar vă asigur de următorul lucru: în Statele Unite desemnează președintele, dar confirmă Senatul; efectul juridic e decizia Senatului, în condițiile în care Senatul, după Constituție, poate să spună „Da” sau poate să spună „Ba”, adică poate să infirme. Că există o înțelegere, asta este cu totul altceva.
Aduc un alt argument. De 10 ani de zile, noi suntem sub acel Mecanism de Cooperare și Verificare, acel MCV. N-aș putea spune cât de bine și cât de eficient a fost gestionat acest mecanism, pentru că este o interferență între juridic și politic, pentru că decizia, de multe ori, e luată pe considerente și de oportunitate.
Dar dumneavoastră știți că, la un moment dat, aveam trei-cinci recomandări. Astăzi avem 12 recomandări, fiecare cu subpuncte. Prima recomandare vizează identificarea unei soluții robuste, transparente, la adăpost de factorul politic, pentru desemnarea procurorilor de rang înalt.
Or întrebarea mea, întrebare pe care dumneavoastră o veți dezlega când proiectul vă va ajunge, este următoarea: din moment ce noi avem acum o procedură prin care ultimul cuvânt îl are președintele, dacă această procedură este bună, cum se mai justifică prima recomandare, care spune: „Găsiți și luați măsuri!”? Ceea ce înseamnă că procedura actuală are ceva ce trebuie îndreptat. Eu voi propune, dumneavoastră veți delibera, veți dezbate și veți decide.
Inspecția judiciară. Filonul nostru juridic sigur că este cel francez. În 1860, Cuza îl trimitea pe Boerescu și traducea codurile din Franța și am stat cu ele, ale lui Napoleon, și au fost bune – sub anumite aspecte, mai bune decât unele pe care între timp le-am modificat sau adoptat.
În Franța, inspecția judiciară este la Ministerul Justiției. Pe 23 august, eu spuneam că... ceva... cum și la primul interviu al meu, la un post de televiziune, public, spuneam că ceva scârțâie și nu este în regulă și trebuie resetată justiția. Iar astăzi sunt mai convins decât atunci. Dovadă – nu modelul de unde am luat numai jumătate, de la francezi, și unde lucrurile merg bine. Am văzut critici recente, la nivel înalt, că, mă rog, afectăm independența dacă trecem inspecția... Dar în țara de origine lucrurile stau exact așa.
Dar să nu luăm modelul..., poate am luat noi numai jumătatea bună și ne-am îndepărta de jumătatea mai puțin bună de la dânșii. Ar fi un fapt foarte bun.
Dar dumneavoastră știți ce se petrece zilele acestea în raportul dintre Inspecția Judiciară, Secția de procurori, și CSM? Știți că unii altora își fac reclamații? Știți că se anchetează unii pe alții? Știți că CSM-ul face, aprobă Regulamentul de organizare, de funcționare a Inspecției Judiciare? Că inspectorii verifică judecătorii și procurorii, iar rezultatul verificării trebuie aprobat tot de către CSM, cel care reprezintă toți magistrații?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Tudorel Toader · 12 septembrie 2017 · monitorul.ai