Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 octombrie 2011
Declarații politice · respins
Eusebiu Manea Pistru-Popa
Discurs
## Mulțumesc.
Serviciile aeriene dintre statele membre ale Uniunii Europene și Iordania sunt furnizate, în prezent, în temeiul acordurilor aeriene bilaterale încheiate individual între respectivele state și Iordania. Între România și Iordania a fost încheiat un astfel de acord în anul 1975.
Prin încheierea și intrarea în vigoare a Acordului euromediteranean privind serviciile aeriene dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Regatul Hașemit al Iordaniei, pe de altă parte, se vor realiza remedierea elementelor din acordurile bilaterale existente între statele membre ale Uniunii Europene și Iordania care încalcă legislația comunitară, prin cuprinderea tuturor aspectelor referitoare la aviație într-un singur acord la nivel comunitar, și eliminarea oricărei discriminări între companiile aeriene comunitare, pe bază de naționalitate, crearea unei piețe unice pentru transportul aerian între Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei, în care investițiile în transportul aerian se derulează liber, și în care companiile aeriene europene și iordaniene pot furniza servicii aeriene fără restricții.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.