Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Cătălin Daniel Fenechiu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Ce n-am înțeles în toată această expunere de motive este ce câștigă românii, ce câștigă muncitorii care vor fi disponibilizați în viitorul apropiat, cărora li se spune că statul nu are resurse, ce câștigă pensionarii, care-și primesc pensiile cu întârziere și cărora nu li se pot mări pensiile. N-am înțeles ce părere au oamenii care au nevoie de ajutoare sociale în momentul în care noi nu facem nimic altceva decât să facem un cadou de 500 de milioane de dolari, un cadou pe care, practic, nu știu de ce-l facem.
Partidul Poporului – Dan Diaconescu nu va fi părtaș la votarea acestui memorandum, pentru că noi suntem de părere că responsabilitatea noastră ca parlamentari este, în principal, față de acei oameni care așteaptă de la noi măsuri prin care să aducem bani, prin care să le facem viața mai ușoară, și nicidecum să facem cadouri firmelor care ne-au luat bogățiile subsolului și care ne-au adus într-o gravă dependență economică.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.