Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 mai 2008
Informare · respins
Valer Dorneanu
Discurs
## Mulțumesc și eu.
Dacă dintre dumneavoastră dorește cineva să intervină la dezbaterile generale? Nu.
În asemenea condiții, potrivit art. 106 din Regulamentul Camerei Deputaților, vom supune votului final proiectul mâine, la ora destinată.
Punctul 7 — Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.
Suntem primă Cameră sesizată.
Dau cuvântul inițiatorului.
Poftiți, doamna ministru Kibedi.
## **Doamna Kibedi Katalin Barbara** _—secretar de stat_
_în Ministerul Justiției_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte. Distinsă Cameră,
Necesitatea adoptării acestei ordonanțe de urgență este ca urmare a publicării Deciziei Curții Constituționale, prin care Legea nr. 187/1999 a fost declarată, în ansamblul ei, neconstituțională și, printre efectele ei, în sensul în care nu s-ar fi adoptat, în termenul de 45 de zile, un act normativ să suplinească ceea ce ar fi fost în rolul și atribuția acestui Consiliu Național de Studiere a Arhivelor Securității, ar fi suficient să amintim că infracțiunile care sunt reglementate prin această lege ar fi fost dezincriminate, și nu pur și simplu suspendate, așa cum este efectul pe perioada de 45 de zile. Cam acesta este argumentul oportunității unui act normativ în procedură de urgență.
În ceea ce privește modalitatea de reglementare, desigur că, ținând seama de considerentele și modul în care s-a motivat decizia Curții Constituționale, s-a încercat instituirea unei proceduri care să fie în conformitate cu aceste considerente ale deciziei Curții Constituționale.
Sigur că, profitând de acest aspect, s-au mai introdus și categoriile de personal care au intervenit, ulterior fiind reglementate, cum este cea de comisar european și, respectiv, de europarlamentar.
Este important de reținut și faptul că s-a dorit o modificare a procedurii și sub aspectul competenței instanțelor, care trebuie să cenzureze deciziile CNSAS-ului, și unde s-a apreciat necesar să se treacă în competența instanței de contencios administrativ, cel puțin pentru considerentul că acest Consiliu este definit ca fiind un organism autonom, independent, respectiv autoritate administrativă autonomă, așa cum sunt ele definite în art. 116 din Constituție, situație în care este firesc să cataloghez deciziile lor ca fiind acte administrative și competența să revină instanței de contencios.
Aici aș dori să atrag atenția plenului, pentru că, parcurgând raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, un amendament care se regăsește la art. 34 readuce în competența instanțelor civile..., dar cu formula „de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență”. Or, să nu uităm că această ordonanță de urgență a intrat în vigoare și, ca urmare, dispozițiile ei se aplică de circa două luni de zile.