Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 octombrie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult. Proiectul este trimis la votul final.
Trecem la următorul proiect pe care l-a aprobat plenul. Proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului penal și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale.
Are cuvântul reprezentantul inițiatorului. Domnule ministru, aveți cuvântul.
## **Domnul Florin Aurel Moțiu** _– secretar de stat_
## _în Ministerul Justiției_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Am ajuns, iată, la finalul celui de-al treilea cod din pachetul de reformă în această materie. Acest proiect reprezintă rezultatul unei activități legislative elaborate, a unei extinse activități de documentare și de analiză, aproximativ 300 de acte normative penale, speciale sau extrapenale.
Pentru elaborarea prezentului proiect au fost analizate toate dispozițiile penale din legile speciale, fiind modificate, completate sau abrogate un număr de aproximativ 220 de acte normative.
Pe parcursul unei proceduri parlamentare, care a debutat la 22 iulie 2010, au fost formulate și o serie de amendamente în vederea perfecționării proiectului și în considerarea faptului că, pe parcursul procedurii parlamentare, au intervenit modificări ale legilor cu incidență în domeniul dreptului penal, numai pe parcursul ultimelor șase luni fiind necesară reluarea analizei pentru aproximativ 50 dintre acestea.
Proiectul este împărțit în patru titluri, care vizează armonizarea legislației penale speciale cu noul Cod penal, iar în final se propune ca dată de intrare în vigoare a acestei legi data de 1 februarie 2014, pentru că va trebui să intre în vigoare împreună cu noul Cod de procedură civilă, cu Legea de executare a pedepselor privative de libertate, cu Legea de executare a pedepselor neprivative de libertate și cu Legea privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune.
Aceste legi sunt și vor fi înaintate Parlamentului în perioada imediat următoare, ca să poată fi aprobate până în iunie anul viitor și să existe și timpul necesar pentru pregătirea măsurilor necesare în vederea implementării acestor noi coduri.
În încheiere, vreau să mulțumesc din partea Ministerului Justiției și a Guvernului României pentru sprijinul acordat de către parlamentari – și senatori și deputați – pe parcursul acestei perioade pentru elaborarea acestui proiect de lege.
Solicităm Parlamentului adoptarea acestui proiect de lege, cu amendamentele admise în Comisia juridică, de disciplină și imunități.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.