Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 mai 2009
Declarații politice · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Discurs
Mulțumesc și eu, doamnă colegă.
Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul?
Dacă n-avem doritori să intervină, vă rog să observați că suntem și aici în prezența prevederilor art. 106 din Regulamentul Camerei Deputaților. Consecința directă a acestui lucru este că acest proiect de lege rămâne pentru votul final de la ora 12.30.
Punctul 12 pe ordinea de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2009 privind restituirea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sau orice succesor legal al acesteia către Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie a sumelor existente în conturile acestuia la data de 31 decembrie 2006, predate conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2006, ca urmare a respingerii acesteia prin Legea nr. 308/2008.
Suntem în prezența prevederilor art. 115 din regulament. Procedură de urgență.
Intrăm direct în dezbaterea proiectului de lege.
Din partea inițiatorului, îl avem pe domnul secretar de stat Lucian Șova, din partea Ministerului Economiei.
Domnule ministru, aveți cuvântul.
## **Domnul Lucian Șova** _– secretar de stat în Ministerul Economiei_ **:**
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea temeiului legal pentru restituirea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a sumei de 8.197 mii lei, în trei tranșe trimestriale, începând cu data de 1 martie 2009, către Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie.
În decembrie 2006, AVAS a fost reorganizat prin comasarea prin absorbție a OPSPI.
Prin ordonanța de reorganizare a administrației centrale din decembrie 2008, Ministerul Economiei și Finanțelor s-a divizat în Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Economiei. În prezent OPSPI funcționează în subordinea și sub autoritatea Ministerului Economiei.
La data inițierii proiectului de lege, suma de 8.197 mii lei, rezultată din activitatea OPSPI, în perioada 2006–2008, se găsea în conturile AVAS. Transferarea sumei este necesară începerii activității OPSPI pentru cheltuieli administrative și de personal.
Față de cele de mai sus, propunem plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege mai sus menționat. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.