Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 septembrie 2013
Informare · respins
Liliana Mincă
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Am trei interpelări adresate domnului Liviu Nicolae Dragnea, viceprim-ministru și ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.
Prima interpelare este legată de realizarea obiectivului de modernizare a drumului comunal 17 în satele Ungureni, Epureni, Iacobeni, Hulub, comuna Dângeni, județul Botoșani.
În calitate de deputat al Colegiului nr. 3 – Săveni, județul Botoșani, am fost sesizată de către reprezentanții locali ai localităților Ungureni, Epureni, Iacobeni, Hulub, comuna Dângeni, pentru soluționarea..., privind atragerea sumelor necesare pentru finalizarea investițiilor de modernizare a drumului comunal 17 în satele mai sus menționate din județul Botoșani, având în vedere faptul că proiectul este în derulare. În acest sens, am formulat și depus amendamente cu prilejul dezbaterii Legii bugetului pentru anul 2013, referitoare la investițiile necesare pentru asigurarea unui nivel minim de civilizație în colegiul pe care-l reprezint.
Concret, este vorba despre atragerea sumelor necesare solicitate de către reprezentanții locali pentru finalizarea obiectivului de investiții pentru modernizarea drumului comunal nr. 17 în Ungureni, Epureni, Iacobeni, Hulub, comuna Dângeni, județul Botoșani.
Întrebarea mea este: când vor fi alocate sumele necesare pentru finalizarea obiectivului de investiții pentru modernizarea acestui drum comunal nr. 17 în Ungureni, Epureni, Iacobeni, Hulub, din comuna Dângeni, județul Botoșani.
O altă interpelare este adresată tot domnului ministru Liviu Nicolae Dragnea, viceprim-ministru și ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, o reprezintă realizarea obiectivului pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă din satul Bogdănești, comuna Santa Mare, județul Botoșani.
În calitate de deputat al Colegiului nr. 3 – Săveni, județul Botoșani, am fost sesizată de către reprezentanții legali ai comunei Santa Mare pentru soluționarea privind atragerea sumelor necesare pentru investiții.
În acest sens, am formulat și depus amendamente cu prilejul dezbaterii Legii bugetului pentru anul 2013, referitoare la investițiile necesare pentru asigurarea unui nivel minim de
civilizație, cât și pentru îmbunătățirea infrastructurii rurale în colegiul pe care îl reprezint.
Concret, este vorba despre suma de 250 mii lei, solicitată de către Primăria Comunei Santa Mare, pentru realizarea obiectivului de investiții pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă din satul Bogdănești, comuna Santa Mare, județul Botoșani.
Întrebare mea este: când vor fi alocate sumele necesare pentru realizarea obiectivului de investiții pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă din satul Bogdănești, comuna Santa Mare, județul Botoșani?
Iar ultima interpelare este adresată tot domnului viceprimministru Liviu Nicolae Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.