Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 aprilie 2017
Informare · informare
Ana Adriana Săftoiu
Discurs
Interpelarea este adresată ministrului educației naționale și este vorba despre respectarea dreptului la educație al persoanelor cu dizabilități senzoriale.
Plec de la un caz foarte concret. Este vorba de Ecaterina Zgubea, elevă în clasa a XIII-a, seral, la Liceul tehnologic din Alexandria, care urmează să susțină examenul de bacalaureat în sesiunea din vara acestui an, 2017.
Problema e că respectiva elevă face parte din categoria persoanelor cu dizabilități senzoriale, respectiv este nevăzătoare.
Ecaterina dorește să susțină examenul la literatura română și la geografie, folosind un laptop adecvat nevoilor ei. De aici începe traseul birocratic, care scoate în evidență o legislație greoaie și discriminatorie.
Conform procedurii din Legea nr. 448, elevul trebuie să meargă la direcția de sănătate publică, care, în baza diagnosticului, îi va înmâna o adeverință cu posibilitățile pe care le are în timpul examenului. Cu această adeverință elevul merge la inspectoratul județean, care va lua decizia finală.
Care este problema elevei nevăzătoare și problema altor copii care intră în aceeași categorie? Li se refuză pur și simplu un drept pe care îl prevede Convenția ONU din 2012, ratificată de România, și care este dreptul de a folosi orice instrument adaptat nevoilor individuale. Practic, răspunsul pe care l-au primit acești copii, de a folosi acest laptop care are un soft special care le permite să lucreze pe el, a fost că prin folosirea laptopului respectiv sunt suspectați de tentativă de fraudă.
Pentru că metodologia încă, în acest moment, nu este conformă cu această Convenție ONU, se spune că orice alt instrument care ar putea să facă posibilă depistarea de unde vine acea lucrare ar fi o tentativă de fraudă.
Trebuie să atrag atenția asupra faptului că inspectoratul, comisia au posibilitatea să verifice acel laptop, în cazul în care se suspectează că ar putea să dețină informații.
Deci prin acest refuz ca acești copii, aceste persoane cu dizabilități senzoriale să nu-și poată folosi aceste laptopuri care sunt adecvate nevoilor lor, practic, li se încalcă un drept.
Drept urmare, interpelarea se adresează ministrului educației și doresc răspuns în scris. În ce măsură metodologia de bacalaureat din acest an va fi adaptată Convenției ONU și, în mod concret, în ce măsură acestei eleve, care a făcut această solicitare, i se răspunde și i se respectă dreptul de a folosi un instrument care este adaptat nevoilor ei?
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.