Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 octombrie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Avem un raport comun înlocuitor, astfel încât prezentul proiect de lege, după cum știți, are ca obiect de reglementare aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerii veniturilor de natură salarială din sectorul bugetar – Legea nr. 118/2010, iar această recuperare se va realiza în două etape: cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, și cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012 pentru cele reduse cu 25% și cu 2,3% din luna iunie, pentru cele reduse cu 15%.
Acest proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Proiectul a fost adoptat de Senat și, de asemenea, în cadrul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și al Comisiei pentru muncă din Camera Deputaților.
Propunem adoptarea actului normativ, cu amendamentele din anexă.
Aș vrea să fac precizarea că este un angajament al Guvernului Ponta care se realizează prin ordonanța de urgență a Guvernului și astăzi prin votul Parlamentului. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.