Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 decembrie 2013
Declarații politice · respins
Romeo Florin Nicoară
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Sunt unul dintre cei doi deputați al căror colegiu se întinde exact peste zona Ferentari – Rahova. Din acest punct de vedere, vreau să vă spun că susțin și apreciez foarte mult acest proiect inițiat de Guvern. Este o situație extrem de dificilă, așa cum s-a menționat și anterior aici, a acestei zone, a acestui cartier, a acestei zone a Bucureștiului și a populației care trăiește acolo.
De multe ori această zonă, atât de năpăstuită și de slab dezvoltată, are denumirea ei, Ferentari, uneori și Rahova, folosită în sens peiorativ... denumirea sa este folosită în sens peiorativ.
Problema acestei zone o reprezintă lipsa de integrare a populației rome, lipsa utilităților de bază la care restul cetățenilor au acces, lipsa accesului la educație, lipsa oportunităților reale de a avea un loc de muncă și, evident, o asistență medicală precară.
În sfârșit, Guvernul, din care și PNL face parte, a venit cu o măsură concretă, aceea de a realiza programe pentru romii din Ferentari, și nu numai. Este vorba de o acțiune directă, în comunitățile unde sunt probleme.
Acest proiect este un proiect apolitic important, de interes major, deoarece, așa cum vedem din obiectul său de activitate, Fundația „Ferentari” va interveni direct asupra infrastructurii sociale, pentru ca, odată ce aceste impedimente vor fi înlăturate, intervenția făcută prin proiectele educaționale să asigure sustenabilitatea demersului său pentru păstrarea în sistemul educațional a elevilor de etnie romă.
Fundația „Proiect Ferentari” va oferi o oportunitate de a aduce toate autoritățile la un loc, locale, naționale, va implica parteneri și finanțatori europeni, într-un efort direct și aplicat pe problemele de incluziune a romilor.
Centrele fundației vor fi deschise și către reprezentanții ONG-urilor, pentru că nu este vorba de o competiție cu aceștia, ci de o colaborare pentru un scop comun: rezolvarea problemelor comunității rome și acordarea unui sprijin real și concret.
Vă mulțumesc pentru atenție și vă invit să susțineți prin votul dumneavoastră acest proiect.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.