Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 octombrie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Daniel Vasile Oajdea
Discurs
## Domnilor colegi,
La fiecare moțiune care se face pe educație, în această sală, observ că fiecare încearcă să vadă doar greșelile celuilalt. Dar, după părerea mea, și nu cred că doar după părerea mea, după Revoluție fiecare ministru care a venit la educație a încercat să-și pună amprenta, reușind doar să bulverseze învățământul românesc.
După părerea mea, nimeni de până acum nu a tratat cu seriozitate problemele învățământului.
Spun acest lucru când mă gândesc la faptul că nu s-au luat măsuri pentru a schimba programa, nu s-au luat măsuri pentru ca învățământul să fie cu adevărat gratuit, acolo unde se spune că e gratuit. Elevii sunt obligați să cumpere diverse manuale alternative, în funcție de preferința profesorului, chiar dacă și-au cumpărat altele. Elevii sunt obligați să dea sume importante de bani la fondul clasei și toată lumea se preface că nu știe.
Studenții, conform legii, ar trebui să aibă asigurat învățământul gratuit, fără să plătească diverse taxe colaterale, dar cei din minister se fac că nu știu.
Partidele, rând pe rând, ajung la guvernare și se acuză că nu acordă învățământului suma necesară pentru a funcționa
corect, dar fiecare, atunci când a ajuns la guvernare, nu a dat atât cât a trebuit.
De aceea, cred că ar fi foarte benefic, nu pentru partide, ci pentru români, pentru cei care ne-au trimis aici în Parlament, să fim corecți și să luăm măsurile care se impun pentru o adevărată reformă a învățământului.
Observăm cu toții că, rând pe rând, s-a favorizat obținerea ușoară a diplomelor în învățământul superior, toată lumea se gândește să aibă cât mai mulți absolvenți la bacalaureat, fără să-și pună problema fundamentală – problema pregătirii lor. Țara nu are nevoie neapărat de oameni care să aibă diplome și să justifice ce? Să justifice doar că au o diplomă, fără ca pregătirea lor să corespundă acelei diplome!
Cred că percepția reală și soluția pentru învățământul românesc ar fi aceea de a adapta toate programele din învățământ cu adevărat cerințelor din România, de a face în sistemul de învățământ examene serioase, examene corecte, care să reflecte cu adevărat cunoștințele celor care le susțin, iar reforma învățământului să fie bazată pe o discuție serioasă, în primul rând cu părinții, cu profesorii și să fie concluzia tuturor partidelor, și nu să asistăm, rând pe rând, o dată la câțiva ani sau la câteva luni, pe măsură ce se schimbă guvernele, la schimbarea legislației și la bulversarea întregului sistem.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.