Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2016
Informare · respins
Ionaș Florin Urcan
Discurs
## Domnule președinte,
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea și completarea unor acte normative, principalele măsuri fiind finanțarea prin Programul național de dezvoltare locală, oferind posibilitatea finalizării obiectivelor de investiții din cadrul programului: acordarea posibilității unităților administrativ-teritoriale de a contracta împrumuturi din venituri din privatizare, în limita sumei de 700 de mii de lei, pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital în vederea furnizării energiei termice în sezonul rece, majorarea sumei alocate unităților administrativ-teritoriale pentru împrumuturile din venituri din privatizare, în vederea prefinanțării, cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, achiziționarea de către Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice de microbuze, autobuze pentru transportul elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, precum și pentru a fi donate Republicii Moldova, modificarea nivelului cotei virate de investitor/proprietar către Inspectoratul de Stat în Construcții, susținerea cheltuielilor de întreținere și funcționare pentru formațiunea medicală „ROL 2” până la închiderea alertei internaționale determinate de epidemia de „Ebola”.
Tot în acest sens, Grupul PNL propune adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2015 pentru stabilirea unor măsuri financiare și pentru modificarea și completarea unor acte normative în forma adoptată de către Senat.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.