Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Tinel Gheorghe
Discurs
## Domnule președinte,
Grupul parlamentar al PDL nu susține această inițiativă. Noi am avut o moțiune pe deszăpezire și am cerut atunci, dacă mi-aduc bine aminte, prin Corpul de control, să facem o verificare și prin Curtea de Conturi, să verificăm, să vedem stadiul contractelor de deszăpezire, unde s-au dus banii. Acum venim și creăm un precedent extrem de periculos pentru Camera Deputaților, scoatem de la rezerva de stat, pentru Ministerul Administrației și Internelor și pentru Ministerul Apărării cantități importante, ca să justifice ce? Lipsa de activitate și de performanță a celor care aveau contracte de deszăpezire? Nu e corect, iar în comisia de specialitate s-a solicitat Ministerului Administrației și Ministerului Dezvoltării Regionale să vină la amendamentul propus de comisie și cu cantitățile care vor fi retrase și acordate unităților administrativ-teritoriale, pentru că nu putem să avem o dublă încărcare, și la unități administrativteritoriale, și la Ministerul Apărării și Ministerul Administrației și Internelor. Și, în plus, sunt ferm convins că vor veni și beneficiarii contractelor de deszăpezire care vor încasa sumele „necesare” activităților desfășurate în acea perioadă. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.