Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 aprilie 2018
final vote batch · respins
Corneliu Florin Buicu
Discurs
Mulțumesc. ...și familie.
Este vorba de cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, având PL-x 45 din 2017/2018.
Legea are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 95, în sensul reglementării anumitor incompatibilități ale profesiei de medic, medic dentist și farmacist, modificări asupra vârstei de pensionare a medicilor, implementării unui sistem național de evidență a medicilor în teritoriu, introducerii sistemului de telemedicină și a reglementării statutului spitalului republican.
De asemenea, se referă la atribuțiile ANMDM față de bunele practici în domeniul autorizării și controlului medicamentelor, al fabricării și importurilor de medicamente, al asigurării unor stocuri adecvate și continue de medicamente, precum și la activitățile de comercializare și prestare de servicii în domeniul dispozitivelor medicale.
Președintele României a formulat cererea de reexaminare pentru următoarele motive: lipsa unui criteriu obiectiv în reglementarea categoriei de spital republican, prejudicierea actului medical prin închirierea unor spații aflate în administrarea unităților sanitare.
Față de obiectul inițial al proiectului de lege, în procesul de reexaminare, Comisia pentru sănătate și familie a eliminat texte substanțiale din forma inițială, pentru că de la momentul cererii de reexaminare a președintelui României și până la momentul dezbaterii în comisie au fost publicate două ordonanțe de urgență, Ordonanța nr. 88 din 2017 și Ordonanța nr. 8 din 2018, care au modificat și completat Legea nr. 95/2006.
Senatul a adoptat legea în 7 martie 2018.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii comisiei au examinat inițiativa în 20 martie 2018.
Am avut în vedere la întocmirea raportului: avizul favorabil, cu observații, al Consiliului Legislativ; avizul pozitiv al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci; punctul de vedere favorabil al Ministerului Sănătății, cu observații și cu amendamente.
În urma dezbaterilor, Comisia pentru sănătate și familie a hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului adoptarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, cu amendamentele prezentate în anexă.
În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.