Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 noiembrie 2009
procedural · respins
Paul Ichim
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 30 noiembrie – 5 decembrie a.c.
Discurs
Ca martor neutru la activitatea parlamentară, știu că treaba aceasta a fost discutată de nenumărate ori. Toată lumea este pătrunsă de sentimentalism, dar dintre cei care sunt aici nu știu câți au luat un câine vagabond și l-au dus acasă. Se pare că este mai uman să-i dai din când în când de mâncare pe stradă, să-l calce o mașină și să fie haita de câini lângă bloc.
Odată și odată trebuie ruptă mâța – îmi pare rău că vorbesc în acești termeni –, trebuie tăiată coada la pisică sau la câine. Odată și odată trebuie să facem curățenie pe stradă.
Cred că treaba asta va determina chiar un factor uman. Cei care mor de grija animalelor care riscă a fi eutanasiate – chiar aș dori ca și de aici, din Parlament – să meargă să adopte un astfel de animal. Costurile sunt foarte mari, iar din punct de vedere sanitar ar reprezenta o curățenie pe stradă.
Nu povestesc de factorul deprimant al animalelor vagaboande de pe stradă.
Nu se mai poate așa! Odată și odată trebuie trasă linia!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.