Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 martie 2008
procedural · respins
Norica Nicolai
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc. Stimați colegi,
Deși textul ordonanței inițiale nu a prevăzut o procedură în legătură cu, hai să-i spunem, managementul riscului, Ministerul Justiției a promovat, prin intermediul comisiei, un text de lege care prevede ca atunci când persoanele care lucrează în justiție, judecători, procurori, personalul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fac obiectul unor acțiuni care vizează viața, sănătatea și bunurile acestora, afectarea acestora în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, aceste categorii de persoane să fie eligibile la despăgubiri. Despăgubirile se acordă din fondurile acordate Înaltei Curți de Casație și Justiție și condițiile în care se acordă aceste despăgubiri sunt stabilite prin hotărâre de guvern, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
De regulă, în ceea ce privește asigurarea la risc profesional, majoritatea legislațiilor — și doresc să precizez că această categorie profesională nu este singura categorie profesională eligibilă la risc sau supusă unui risc profesional, sigur este una dintre cele mai supuse acestor situații — vizează un regim de asigurare pentru diferite categorii de riscuri.
Opinia mea este că am introduce, dacă am accepta această formulă de despăgubire pentru situațiile pe care le-am expus mai sus, o procedură privilegiată față de alte categorii profesionale. Aceste riscuri trebuie constatate, deci este nevoie de o procedură jurisdicțională, probabil în plan penal, pentru că, numai așa, eu, personal, văd posibilitatea stabilirii existenței unui risc. Deci când o persoană, magistrat în exercitarea atribuțiilor sale în soluționarea unui dosar, este amenințată de părți sau de infractori, și acest lucru face obiectul unei acțiuni de cercetare penală — pentru că nu putem admite doar o singură declarație care să susțină această afirmație —, atunci despăgubirile vin, prin obligarea persoanei care a produs aceste daune, în cadrul acțiunii civile, alăturată acțiunii penale.
Dar cred că introducem un sistem de despăgubire care privilegiază această categorie profesională și fără să existe o serie de criterii clare, prevăzute în lege, atâta vreme cât această chestiune antrenează o răspundere bugetară și alocarea unor sume din buget pentru acest lucru. Nu sunt împotriva reglementărilor riscului profesional.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.