Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 aprilie 2017
Informare · respins
Varujan Vosganian
Discurs
## **Domnul Varujan Vosganian:**
Mulțumesc foarte mult.
Aparțin uneia dintre acele minorități naționale care erau evocate. Și sunt mândru să vă spun că în istoria modernă a României aproape că nu există un moment semnificativ în care un armean locuitor al României să nu fi fost prezent. Și probabil că unul din cele mai simbolice momente este când colonelul Cerchez, de origine armeană, a primit sabia din mâinile lui Osman Pașa, ca semn al predării trupelor otomane de la sudul Dunării, în războiul căruia după aceea i s-a spus Războiul de Independență.
Luarea mea de cuvânt are un singur scop, acela de a nu încerca să ne ascundem în spatele unor semne exterioare.
A fi patriot în România astăzi e mai degrabă un sentiment stânjenitor. Aproape că ne e rușine să fim patrioți, ca să nu se spună că aparținem unor evocări politice trecute, că nu suntem nostalgici ai comunismului sau simpatizanți ai unor partide naționaliste.
Și n-aș fi luat cuvântul astăzi dacă n-aș fi văzut, de la această tribună, colegi care ne dau lecții de patriotism, dar care, atunci când ambasadori ai unor țări străine ne tratează ca pe o națiune de mâna a doua, tac și se pleacă în fața lor.
N-aș fi luat cuvântul dacă colegi din aceste partide n-ar fi aplaudat pe cei care, români fiind, ne batjocoresc la Bruxelles, încercând, ca în vremea fanarioților, să vină cu influențe străine, să schimbe lucrurile în România.
N-aș fi luat cuvântul dacă colegi din partidele care clamează patriotismul, crezând că e simplu, e destul să pui imnul național la clasa a V-a, să te lauzi că ești patriot...
Auzindu-i cum de la această tribună lansează injurii de-a dreptul la adresa unui Guvern legitim, că unii dintre suporterii lor vorbesc de acest Parlament ca de un Parlament de hoți, deși este Parlamentul cel mai reîmprospătat dintre toate parlamentele pe care le cunosc – și, credeți-mă, vorbesc în cunoștință de cauză –, un Parlament în care avem colegi născuți după 1990, care majoritatea au sub 40 de ani, iar colegii noștri nu au luat atitudine în fața lor.
Stimați colegi, și cu asta închei, să știți că patriotismul e înlăuntrul pieptului, și nu în afara lui. Nu bătându-te în piept și punând magnetofonul să cânte imnul național, pe care nu-l cunoști în versurile sale, devii patriot.
De aceea, eu vă rog să aveți o aplecare mai profundă asupra sentimentului patriotic și să ne comportăm ca niște patrioți nu doar când începe jocul sau când încep cursurile, ci și în timpul jocului, ci și în timpul perioadei în care ne educăm.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.