Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 noiembrie 2015
other · adoptat tacit
Traian Dobrinescu
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Sigur, am votat legea, dar aș vrea să mă extind puțin în aceeași idee. Temele de cultură sunt rar prezentate sau rar vin în fața dumneavoastră. Asta nu înseamnă că nu există oameni de cultură în Camera Deputaților. Ba da! Ocaziile sunt rare.
Dacă ne uităm în Europa, o vizităm și o revizităm, constatăm că despre România se știu foarte puține lucruri. Se vorbește despre Brâncuși, cu siguranță, cum zic francezii: Constantin Brancusi, Eugen Ionesco, Cioran, George Enescu și, pe linie științifică, de Henri Coandă.
În America vorbim tot despre Brâncuși, vorbim despre Culianu și vorbim despre Eliade. Și am închis paranteza.
Aș vrea să vă rog, aș vrea să vă rog să rețineți și acest capitol care se numește cultură, pentru că dincolo doar prin cultură am reușit să ne evidențiem și nu plec de la microfon, în ciuda faptului că un coleg tot dă din cap, n-aș vrea să spun într-o manieră grosieră, și așa știe Domnia Sa să facă.
Avem o discuție sau o dispută de o jumătate de an, dacă nu mai mult, pe opera brâncușiană care se numește „Cumințenia Pământului”.
Profit de faptul că sunteți, suntem în majoritate, să reflectați în continuare la această, cum să-i spun, achiziție – e puțin spus – sau, dacă vreți, reîntregire a patrimoniului operelor lui Brâncuși, cele care sunt.
Este greu de crezut, dar...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.