Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 noiembrie 2015
Informare · Trimis la votul final
Lucian Nicolae Bode
Discurs
Mulțumim, domnule președinte de ședință.
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal nu susține această inițiativă legislativă.
În primul și în primul rând, pentru că se referă la modificarea Ordonanței nr. 42/2003 privind organizarea și funcționarea serviciilor de iluminat public, ordonanță care este caducă, deoarece a fost abrogată prin apariția Legii nr. 230/2006.
În al doilea rând, inițiativa, în opinia noastră, poate fi reluată cu referire la legea în vigoare, cum spuneam, Legea nr. 230/2006, dar ca proiect de lege organică într-o inițiativă legislativă nouă.
Având în vedere numărul mare de accidente de circulație care au ca și cauză lipsa iluminatului public sau rețele de iluminat public necorespunzătoare, poate că noi, legiuitorii, am putea să ne uităm cu o mai mare atenție asupra posibilităților de modificare a Legii nr. 230/2006, astfel încât, spre exemplu, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România să finanțeze realizarea de rețele de iluminat public pentru șoselele de centură.
Cred că bugetul CNADR, atâta cât este el, trebuie orientat cu prioritate către construcția de drumuri și autostrăzi, dar, în același timp, cred că bugetul multor comunități din România pentru serviciul de iluminat public este unul limitat și poate că inițiatorul s-a gândit la momentul respectiv, dacă încadra perfect în lege, și la acest aspect.
Având în vedere cele prezentate, încă o dată, Partidul Național Liberal nu susține această inițiativă legislativă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.