Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 decembrie 2014
Informare · respins
Florin Mihail Secară
Informare privind programul Camerei Deputaților și aspecte legate de proceduri parlamentare
Discurs
„Mulțumim, eroi ai Revoluției române! Vouă vă datorăm libertatea”
Săptămâna viitoare se împlinesc douăzeci și cinci de ani de la momentul în care tinerii studenți timișoreni au ieșit în piață, anunțând finalul unui regim nedrept și întunecat pentru istoria noastră și au prefigurat victoria celor care au sperat până în ultima clipă că libertatea va fi câștigată. „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!” este ecoul care încă se mai aude și astăzi în inimile celor care au trăit momentul Revoluției și care au crezut în valorile democrației.
Din păcate, în decembrie 1989, prețul plătit pentru libertatea de care ne bucurăm astăzi a fost unul extrem de mare. În decembrie 1989, libertatea s-a plătit cu sânge, iar democrația s-a plătit cu viața tinerilor care s-au strâns în piețele marilor orașe. Miile de tineri care s-au jertfit așteaptă și astăzi de la noi să ne ridicăm la înălțimea aspirațiilor lor de atunci. Trecând în revistă acest sfert de secol care s-a scurs de la căderea celui mai negru și nedrept regim, regimul comunist, putem spune că România de astăzi nu mai seamănă aproape deloc cu România de la finalul anilor ’80. Chiar dacă suntem extrem de exigenți cu noi înșine și ne dorim ca lucrurile să meargă și mai bine, nimeni nu poate contesta faptul că România este astăzi membră a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice grație poporului român, a dorinței și eforturilor sale. Nimeni nu poate contesta faptul că România a devenit factor de stabilitate în regiune și un partener strategic cheie în relația cu Statele Unite ale Americii. De asemenea, în contextul în care ieri am sărbătorit 23 de ani de la aprobarea prin referendum a Constituției României, trebuie apreciat că România este stat de drept, ale cărui instituții continuă să se consolideze în interesul propriilor cetățeni.
Așadar, dacă eroii Revoluției ne-ar întreba astăzi ce am făcut noi cu libertatea pentru care ei și-au dat viața, cred că putem să le enumerăm o multitudine de realizări, dar nu ar trebui să le ascundem faptul că mai avem încă multe neîmpliniri pentru care ar trebui să depunem tot efortul să le rezolvăm. Dintre acestea se detașează, ca importanță, nivelul încă extrem de scăzut al standardului de viață al românilor. Vă aduc aminte că nicio țară care a aderat la Uniunea Europeană nu a avut un atașament și un optimist atât de ridicat ca România, ca poporul român. Această dorință a fost legată în primul rând de speranța că aderarea la Uniune va aduce și prosperitatea atât de mult așteptată. În 16 decembrie 2004, România a încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană, iar de la 1 ianuarie 2007 a aderat efectiv, însă bunăstarea mult așteptată nu a venit nici astăzi, iar dacă sporadic ea a venit, aceasta nu s-a răsfrânt în mod egal asupra tuturor românilor. Mai mult decât atât, sărăcia a rămas o constantă în România, pentru care guvernele din ultimii douăzeci și cinci de ani nu au avut întotdeauna cele mai potrivite soluții.