Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 septembrie 2011
Informare · adoptat tacit
Ioan Oltean
Discurs
N-am dat vina. V-am făcut o recomandare, domnule deputat, și nimic altceva. ## Stimați colegi,
Următorul punct pe ordinea de zi, Proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Democrate Coreene privind Acordurile bilaterale încheiate în perioada 1956–1989, semnat la Phenian la 20 ianuarie 2011.
Din partea Guvernului, domnul ministru Valentin Iliescu. Vă rog, domnule ministru, punctul de vedere al Guvernului.
## **Domnul Valentin Adrian Iliescu** _– șeful_
## _Departamentului pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, doamnelor și domnilor deputați!
Înainte de a mă referi la argumentele pentru care acest proiect de lege a ajuns în fața dumneavoastră, la început de sesiune parlamentară, aș vrea să vă mulțumesc foarte mult pentru sprijinul pe care ni l-ați acordat în sesiunea trecută și care, în ciuda multelor probleme sensibile din punctul nostru de vedere, al Guvernului, s-a încheiat cu un bilanț pozitiv.
Avem la fel de multe proiecte în această sesiune, care interesează, cred, în egală măsură și puterea și opoziția, dar mai ales pe cei pe care dumneavoastră îi reprezentați aici, în Parlament, și vă rog din toată inima și vă mulțumesc anticipat pentru modul constructiv în care sunt convins că veți discuta pentru a scoate legi bune.
Înainte de a încheia această mică intervenție a mea, aș dori să vă urez sănătate multă, putere de muncă și să reușiți să contribuiți la ceea ce așteaptă alegătorii de la dumneavoastră: să faceți legi bune.
Referitor la proiectul de lege aflat astăzi în dezbaterea Camerei Deputaților, o să fiu foarte succint și o să vă spun următoarele lucruri: acest proiect are ca obiect de reglementare ratificarea protocolului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Democrate Coreene privind Acordurile bilaterale încheiate în perioada 1956–1989, acord semnat la Phenian la 20 ianuarie 2011.
Astfel, în momentul intrării în vigoare a acestui protocol, va exista un cadru juridic agreat de cele două părți, conținând tratatele încheiate de România și Republica Populară Democrată Coreeană în perioada 1956–1989, care vor continua să guverneze relațiile dintre cele două state.
Protocolul mai cuprinde și o clauză referitoare la identificarea ulterior semnării a unor acorduri care nu au fost menționate în anexe, iar pentru clarificarea situației acestor tratate, părțile se vor consulta prin canale diplomatice.
Doresc să fac afirmația că, în eventualitatea unor răspunsuri solicitate de dumneavoastră, este aici prezent domnul secretar de stat Anton Niculescu, căruia îi mulțumesc foarte mult pentru modul serios în care-și face treaba.
Comisia de specialitate fiind de acord cu acest proiect de lege, vă rog, doamnelor și domnilor deputați, să fiți de acord cu votarea lui.