Œn urma concursului organizat pentru ocuparea unor posturi de judec„tori ∫i procurori, la data de 19.03.2005, sunt nevoit s„ aduc Ón fa˛a Parlamentului protestul tinerilor juri∫ti, colegii mei de genera˛ie, pe care Ól sus˛in Ón totalitate.
Œn aceste condi˛ii, trebuie s„ v„ prezint urm„toarele:
1. Candida˛ii nu au primit bibliografia, Ónc„lc‚ndu-se astfel prevederile art. 3 alin. 3 din Regulamentul privind organizarea ∫i desf„∫urarea concursului de admitere Ón magistratur„, aprobat prin Hot„r‚rea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 157 din 23 septembrie 2004, publicat Ón Monitorul Oficial, Partea I, nr. 879/2004: îLa Ónscriere, candida˛ii primesc cererea tipizat„, un exemplar al prezentului regulament, tematic„ stabilit„ pentru concurs ∫i bibliografia“.
2. Pe tezele de concurs nu s-a aplicat ∫tampila, Ónc„lc‚ndu-se prevederile art. 7 alin. 1 din regulament: îLa expirarea timpului stabilit pentru proba scris„, candidatul pred„ lucrarea, sub semn„tur„, iar delegatul care a supravegheat desf„∫urarea concursului men˛ioneaz„ Ón borderou num„rul de pagini al lucr„rii ∫i aplic„ ∫tampila Consiliului Superior al Magistraturii“. De remarcat este faptul c„ to˛i candida˛ii au predat lucr„rile scrise f„r„ s„ se aplice ∫tampila C.S.M. Ón prezen˛a acestora.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 42/12.IV.2005
3. Codul deontologic — dup„ care s-a corectat la materia îOrganizare judiciar„“ — nu a fost publicat Ón Monitorul Oficial. Potrivit prevederilor art. 39 alin. 1 ∫i 2 din Legea nr. 317/2004, plenul Consiliului Superior al Magistraturii adopt„ Codul deontologic al magistra˛ilor, Regulamentul de organizare ∫i func˛ionare a Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul de ordine interioar„ al instan˛elor judec„tore∫ti, precum ∫i alte regulamente ∫i hot„r‚ri prev„zute Ón Legea privind statutul magistra˛ilor nr. 303/2004 ∫i Ón Legea privind organizarea judiciar„ nr. 304/2004. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii asigur„ publicarea Codului deontologic al magistra˛ilor ∫i a regulamentelor prev„zute la alin. 1 Ón Monitorul Oficial al Rom‚niei, Partea I, ∫i pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit jurispruden˛ei CEDO, actul normativ trebuie s„ fie accesibil ∫i previzibil. A se vedea Ón acest sens îCauza Rotaru Ómpotriva Rom‚niei“: îCurtea reaminte∫te jurispruden˛a sa constant„, conform c„reia «prev„zut de lege» Ónseamn„ nu doar o anume baz„ legal„ Ón dreptul intern, dar ∫i calitatea legii Ón cauz„: astfel, aceasta trebuie s„ fie accesibil„ persoanei ∫i previzibil„“ (Hot„r‚rea din 4.05.2000, publicat„ Ón Monitorul Oficial, Partea I, num„rul 19 din 11.10.2001).
Prin faptul c„ s-a corectat dup„ Codul deontologic care nu a fost publicat, C.S.M. nu a f„cut altceva dec‚t s„ ignore situa˛iile pentru care statul rom‚n a fost condamnat de c„tre Curtea European„ a Drepturilor Omului de la Strasbourg (Hot„r‚rea din 23.09.1998, publicat„ Ón Monitorul Oficial, Partea I, num„rul 637 din 27.12.1999).
4. Exist„ o flagrant„ contradic˛ie Óntre art. 5 din regulament, care prevede 5 (cinci) materii de concurs [lit. a)-e)], ∫i art. 8, care prevede c„ nota final„ a lucr„rii de concurs o reprezint„ media aritmetic„ a notelor ob˛inute la fiecare dintre cele 6 (∫ase) materii de concurs.
5. S-au Ónc„lcat prevederile art. 8 alin. 2 teza I din regulament, Ón care se precizeaz„: îlucrarea scris„ se noteaz„ cu note de la 1 la 10“, iar notarea la acest concurs a Ónceput de la 0 (zero).
6. S-au Ónc„lcat prevederile art. 3 alin. 1 din Regulamentul privind organizarea ∫i desf„∫urarea concursului de admitere Ón magistratur„, publicat Ón Monitorul Oficial, Partea I, nr. 879/27.09.2004, Ón sensul c„ nu s-a publicat lista cu posturile vacante cu cel pu˛in 90 de zile Ónainte de data stabilit„ pentru concurs.
Astfel, candida˛ii au fost priva˛i de dreptul de a fi Ón cuno∫tin˛„ de cauz„ privind loca˛iile la care vor fi eventual numi˛i, caz Ón care ace∫tia puteau renun˛a la a mai concura.
Ulterior desf„∫ur„rii examenului, atitudinea reprezentan˛ilor C.S.M. — const‚nd Ón prezentarea eronat„ a modalit„˛ii de organizare ∫i a motiv„rii ob˛inerii rezultatelor la concurs Ón mass-media — a adus grave atingeri imaginii juristului Ón Rom‚nia, precum ∫i demnit„˛ii profesionale ∫i morale a fiec„rui candidat. O dovad„ cert„ este prezentarea denaturat„ a modului de desf„∫urare a examenului (cu îc„r˛ile pe mas„“, cit„m din spusele pre∫edintelui C.S.M. domnul D. Lupa∫cu) pe
posturile tv: Prima, Na˛ional, Pro TV. Mai mult, domnul Lupa∫cu a declarat c„, de∫i candida˛ii au fost l„sa˛i cu legisla˛ia pe mas„, aceasta mai mult i-a Óncurcat.
Consider c„ prin modalitatea de organizare ∫i desf„∫urare a acestui concurs, C.S.M. nu a dorit ocuparea posturilor de magistra˛i, prin concurs, ci a creat premisele ocup„rii posturilor de magistra˛i, f„r„ concurs, de c„tre persoane care sunt eliberate din profesia de magistrat prin pensionare sau prin demisie (motive neimputabile).
Cu c‚teva zile Ónainte de sus˛inerea examenului, pe toate posturile de televiziune s-a difuzat informa˛ia conform c„reia se fac reduceri de personal Ón r‚ndul magistra˛ilor, motiv pentru care cred c„ acest concurs nu s-a organizat cu scopul de a se ocupa posturi vacante, ci s-a dorit exclusiv colectarea unor sume exorbitante numai din taxa de participare. Alte argumente care sus˛in acest punct de vedere:
— pe site-ul C.S.M.-ului scrie foarte clar c„ se inten˛ioneaz„ ocuparea a doar 250 de posturi Ón doi ani, iar la concurs au fost 370 de posturi, Ón condi˛iile Ón care mai exist„ ∫i alte metode de ocupare a posturilor vacante;
— candida˛ii au fost supu∫i ∫i unui examen psihologic const‚nd Ón aproape dou„ ore de a∫teptare Ón plus peste ora Ónceperii examenului, acesta culmin‚nd cu glamuroasa declara˛ie a pre∫edintelui C.S.M.: îJusti˛ia are nevoie de voi! Noi avem nevoie de voi s„ ocupa˛i cele 370 de posturi vacante. Succes! Considera˛i-v„ ca ∫i intra˛i!“
— au fost foarte mul˛i candida˛i care au sunat la numerele de telefon indicate pe tematic„ pentru a afla informa˛ii Ón leg„tur„ cu actele normative admise pe pupitru la examen ∫i s-a tot repetat ca pot avea numai codurile. Ulterior, c‚nd cei din provincie nu mai aveau acces la Internet (fiind pleca˛i deja spre Bucure∫ti), s-a dat un comunicat Ón care se arat„ c„ pot avea la ei actele normative. Mai mult, chiar dup„ ce candida˛ii au intrat Ón s„li, li s-a spus c„ ar putea avea asupra lor ∫i hot„r‚rile CEDO, de∫i nu erau acte normative ∫i marea majoritate a candida˛ilor nu le aveau. De aici rezult„ modul dezordonat de lucru, care a dus la haos Ón timpul examenului, fiind foarte greu ca pretenden˛ii la posturile vacante de magistrat s„ se mai poat„ concentra;
— s-a Óncercat, f„r„ succes, contactarea unei persoane competente Ón a da un r„spuns cu privire la Ónapoierea taxei Ón cazul neprezent„rii la examen sau la alte nel„muriri ale candida˛ilor. Dintr-un calcul neoficial, s- au adunat aproximativ 9 miliarde de lei din taxele de participare impuse la ultimele 4 astfel de examene. De∫i suma este fabuloas„, banii nu au contribuit la Ómbun„t„˛irea sistemului de organizare al concursurilor C.S.M.
Œn lumina declara˛iilor ulterioare pe care C.S.M. le-a dat presei, Ón sensul c„ angaja˛ii C.S.M. îse v„d nevoi˛i“ s„ apeleze la fo∫tii magistra˛i care au ie∫it f„r„ culpa lor din sistem (din decembrie 2004 dosarele fiind deja depuse, ace∫tia urm‚nd s„ fie numi˛i Óncep‚nd cu 1.01.2005; de exemplu, afi∫ul de la Curtea de Apel Constan˛a), precum ∫i la îtinerii“ pensionari de p‚n„ la 68 de ani, care Ón mod sigur sunt cunosc„tori ai normelor legislative Ón vigoare (inclusiv legisla˛ie CEDO), Ón m„sur„ s„ asigure realizarea unui act de justi˛ie de
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 42/12.IV.2005
calitate, reiese evident c„ scopul acestui concurs a fost altul dec‚t cel declarat. Nu s-a dorit nici o clip„ promovarea acestui examen de c„tre oameni cu adev„rat competen˛i, tineri, neÓndoctrina˛i, f„r„ simpatii sau datorii, oameni care ar fi f„cut justi˛ie Ón adev„ratul sens al cuv‚ntului. Œn mod v„dit s-a urm„rit reÓntoarcerea anumitor persoane Ón r‚ndul magistra˛ilor. Mi se pare injust ca aceste persoane s„ fie rugate de c„tre pre∫edintele C.S.M. s„ revin„, Ón loc s„ fie selec˛ionate pe baz„ de concurs (dac„ nu la toate materiile, ca ∫i noi, cei... Óndoielnic preg„ti˛i profesional), m„car la Organizare judiciar„ ∫i CEDO, cuno∫tin˛e pe care Ón mod sigur nu le-au avut atunci c‚nd au p„r„sit profesia. Dac„ au manifestat un asemenea interes Ón perioada cuprins„ Óntre ie∫irea din magistratur„ ∫i reintrarea lor triumfal„, atunci s„ dovedeasc„ priceperea lor ∫i s„ se Ónscrie la concurs, precum cei tineri.
Trebuie avut Ón vedere c„ dac„ exist„ o jurispruden˛„ CEDO Ón leg„tur„ cu Rom‚nia, acest lucru se datoreaz„ exclusiv magistra˛ilor cu vechime, care datorit„ îcunoa∫terii“ aprofundate a acestor acte normative au f„cut ca statul rom‚n s„ fie obligat la plata a milioane de euro desp„gubiri c„tre cet„˛enii ale c„ror drepturi le-au Ónc„lcat. Dac„ nu ar fi existat avoca˛i îÓndoielnic preg„ti˛i profesional“ care s„ formuleze pl‚ngeri Ómpotriva hot„r‚rilor date Ón deplin„ cunoa∫tere de cauz„ a Conven˛iei pentru ap„rarea drepturilor omului ∫i a libert„˛ilor fundamentale, nu am mai fi avut acum o nou„ materie de examen. Cred c„ ar fi elocvent dac„ s-ar da publicit„˛ii c‚˛i ∫i cine (nominal) dintre actualii magistra˛i se fac vinova˛i de sanc˛ionarea statului rom‚n de c„tre CEDO, chiar ∫i Ón afara hot„r‚rilor din program„.
Mai mult, C.S.M.-ul nu are cum s„ agreeze o asemenea modalitate de intrare Ón magistratur„, Ón mod direct, f„r„ a urma cursurile I.N.M.-ului timp de 2 ani. Œn aceste condi˛ii necesitatea existen˛ei I.N.M. ar fi pus„ sub semnul Óntreb„rii, ca ∫i salariile generoase ale formatorilor de magistra˛i. Nu este Ón interesul justi˛iei Óngr„direa drepturilor tinerilor cu experien˛„ Ón instan˛„ ∫i promovarea pe aceste posturi a unor magistra˛i f„r„ experien˛„ sau, dimpotriv„, Ón etate ∫i care nu mai manifest„ interes Ón perceperea noilor reglement„ri legislative.
Consider c„ justi˛ia a jucat o teribil„ fars„ celor care Óndr„zneau s„-i cear„, prin concurs, dreptul de a o sluji.
Œmi exprim solidaritatea ∫i sus˛inerea mea total„ pentru colegii mei de genera˛ie ∫i consider c„ este absolut necesar, pentru disiparea oric„ror urme de neÓn˛elegeri ∫i a aparen˛ei unui conflict de genera˛ii, eficientizarea actului de justi˛ie ∫i Ómbun„t„˛irea imaginii acesteia Ón societate, organizarea unui nou concurs, de data aceasta corect ∫i transparent.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.