Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 septembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ciprian Minodor Dobre
Discurs
Ne apropiem cu pași repezi de alegerile prezidențiale. Ne convine sau nu ne convine, ne place sau nu ne place, la finele lunii noiembrie, românii își vor alege din nou președintele. Indiferent cine va fi alesul, indiferent cine va câștiga alegerile, important este ca acest câștig să însemne un plus major, substanțial, de încredere a alegătorilor în președintele ales al României.
Din punctul meu de vedere este limpede că noi toți, cei care avem datoria de a da țării legi drepte, avem acum obligația de a nu mai judeca prin prisma interesului partizan alegerile care se apropie. Nu avem dreptul, nu avem justificarea să mai aruncăm vreo umbră de îndoială sau neîncredere în persoana celui care va fi ales în toamnă ca președinte al României.
O voi spune direct și fără ocolișuri. Dacă prin noua lege care va reglementa alegerea președintelui vom permite ca sămânța îndoielii și a neîncrederii să încolțească în inimile românilor, înseamnă că noi toți, care azi formăm Parlamentul României, am eșuat lamentabil. Dacă, de pildă, prin această nouă lege, vom da voie turismului electoral să funcționeze nestingherit, admițând existența listelor suplimentare, atunci înseamnă că vom comite un atentat direct la legitimitatea viitorului președinte al României. De fapt, vom comite direct un atentat la legitimitatea democrației.
Nu vorbesc aici și acum în calitate de liberal. Încerc, pe cât posibil, să nu dramatizez și, mai ales, să nu devin patetic. Vorbesc în calitate de om care merge pe stradă și discută cu alți oameni. Românii nu mai au azi încredere în clasa politică și nu este vina lor. Românii nu văd nicăieri luminița de la capătul tunelului și, iarăși, nu este vina lor. Este, în mare măsură, vina noastră, a politicienilor.
Nu acuz pe nimeni, dar, dacă vom repeta isprava de la europarlamentare, înseamnă că vom confirma și justifica neîncrederea alegătorilor în noi, politicienii. Consecința este că această criză de neîncredere va deveni una patologică și poate ireversibilă.
Nu trebuie să fii liberal, social-democrat sau democratliberal ca să înțelegi că alegerile din această toamnă trebuie să intre în istorie, ca să zic așa, drept un model de corectitudine al unui exercițiu democratic, începutul unei noi abordări a problemelor care frământă națiunea și societatea românească. Oameni buni, alegerile din această toamnă trebuie să fie corecte, fără cusur, fără umbră de îndoială, lipsite practic de orice echivoc care ar arunca în derizoriu toate eforturile noastre. Viitorul președinte, indiferent cine va fi el, indiferent cum se va numi el, trebuie să fie ales în modul cel mai corect cu putință. Prin urmare, cu toate riscurile de rigoare, turismul electoral trebuie să înceteze. Trebuie eliminate orice ambiguități din conținutul legii, iar legea să fie, procedural și în conținut, fără cusur.
Repet, dacă nu vom face acest lucru acum, după 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, românii vor avea sentimentul ireversibil al inutilității democrației. De aceea, fac apel la dumneavoastră nu în calitate de parlamentari, nu în calitate de oameni politici, ci în calitate de oameni pur și simplu: să dăm o lege electorală corectă, care să elimine orice posibilitate de fraudare a alegerilor, care să scoată din circuit turismul electoral pentru totdeauna. Altminteri, refuz să mă gândesc la consecințe. Pentru că nimeni și nimic nu ne va justifica în ochii oamenilor după o astfel de eroare.