Cezar Cioată

„Ne dorim copii olimpici sau inteligenți?”

Fiecare an școlar începe cu o provocare: aceea de a fi mai buni, de a organiza sistemul mai bine decât în anul școlar precedent, de a avea rezultate mai bune. Ministru, inspectori, profesori, elevi – toți încearcă, în fiecare an școlar, un nou program, un alt manual, o altă metodă de predare. Fiecare an școlar aduce alte reguli, fiecare ministru vine cu o altă reformă.

Încercăm să reinventăm roata în fiecare an. Rezultatele obținute la diferitele olimpiade, mai ales la cele internaționale, ne păcălesc cu iluzia unui sistem educațional performant. Ne este greu să acceptăm analfabetismul, procentul mic de promovabilitate, conduita imorală a unor profesori, dezinteresul elevilor pentru școală.

Soluția se află în alte sisteme de învățământ, care nu au experimentat atât de mult ca cel românesc. Dar, din motive pe care nu le înțeleg, nu vrem să punem în aplicare un sistem care are rezultate vizibile. Sistemul de învățământ românesc a dat câteva valori internaționale – olimpicii noștri, cu care ne mândrim. Dar aceștia au plecat deja pe alte meleaguri pentru a-și continua studiile sau pentru a fi într-un sistem de cercetare care primește și finanțare. Noi rămânem cu analfabeții, cu elevii care nu au promovat examenul de maturitate pentru că nu sunt motivați să obțină această diplomă, cu elevii nefericiți care își doresc burse în străinătate.

În general, oamenii sunt reticenți când vorbim despre schimbare. Dar nu ne dorim schimbare. Ne dorim evoluție. O reformă începută trebuie consolidată. Trebuie să avem răbdarea de a aștepta rezultatele înainte de a începe o nouă reformă. Prioritară este stabilitatea. Ne dorim un ministru care să nu fie schimbat din funcție de rezultatul examenului de maturitate, un tehnocrat care să-și poată demonstra calitățile într-o perioadă de timp suficient de lungă.

Un alt factor important este cel economic, al gestionării resurselor financiare. Un salariu motivant, studii universitare gratuite, mai multă practică pedagogică, cu accent pe latura psihologică a implicării sale la clasă, ar fi în beneficiul elevilor. Profesorul trebuie să-și dezvolte capacitatea de empatie și de a comunica și cu elevii. Cum să-și motiveze un profesor elevii dacă nici el nu este motivat?! Activitatea profesorului a fost etichetată ca fiind superficială și redusă la 4 ore. Din păcate, în unele cazuri este și adevărat. Acele cadre didactice ajunse la catedră printr-un concurs de împrejurări, slab pregătite, se implică prea mult în aspectele birocratice, nefolositoare.

O altă etichetă este cea pusă elevilor. Nu trebuie să existe elevi buni și elevi slab pregătiți, cum nici statutul social al părinților nu trebuie să aibă relevanță. Ierarhizările acestea, cea mai bună școală, cel mai bun profesor, cel mai bun elev, nu aduc rezultatele așteptate. Ne dorim 3, 10, 50 de elevi foarte buni sau ne dorim copii inteligenți, capabili să facă față lumii în continuă dezvoltare?! Sistemul educațional nu trebuie să fie unul elitist și nu urmărim să producem genii, ci atingerea unui nivel general mediu cât mai înalt. De ce nu putem să-i acordăm aceeași atenție unui elev care a avut un start nefericit în viață? De ce trebuie etichetați ca fiind orfani, săraci sau dezinteresați?!