Vasile Filip Soporan

„Ne eliberăm sau ne împovărăm cu trecerea anilor?”

Acum, când bătălia electorală a trecut, România trebuie să se reîntoarcă la problemele de fond pe care le are, fie că este vorba de decalajul istoric existent la nivelul dezvoltării, fie că este vorba de lipsa acțiunilor necesare pentru ca integrarea în sistemul Uniunii Europene să devină realitate. Cu toate că foarte mulți afirmă – din ușurință sau din comoditate – că problema majoră cu care ne confruntăm este criza politică, consider că mult mai gravă este situația economică în care se găsește țara noastră, situație determinată, în principal, de acțiunile greșite prin care construcția dezvoltării este adusă în centrul preocupărilor pe care le avem privind trecutul, acționând asupra prezentului și prefigurând viitorul.

Rezultatele alegerilor prezidențiale se adaugă celorlalte înregistrate în ultimii douăzeci de ani, după care România este împărțită în trei zone compacte: zona roșie, zona portocalie și zona votului etnic sau influențată etnic. Rămânând la această constatare, explicațiile pot să fie legate de forța partidelor politice, de capacitatea de mobilizare a acestora, de calitatea programelor, de susținerea economică, de calitatea politicienilor implicați, de sprijinul media, de interesele locale, de corectitudinea sau incorectitudinea unor acțiuni specifice campaniei și exercitării votului. Pot fi toate acestea, și altele, cuantificate conform manualelor de marketing politic. Aș vrea să introduc, conform unei analize proprii, o altă dimensiune a voturilor care s-au coagulat regional după clasificarea realizată anterior. Această nouă dimensiune este legată de modul în care este percepută dezvoltarea la nivelul regiunilor – nu după criteriul politic, ci după criteriul economic – diferențierea fiind influențată de o sumă de factori asupra cărora voi reveni în această prezentare.

În studiile recent apărute asupra dezvoltării, economiștii apreciază că, în ultima sută de ani, la nivel global, creșterea economică miraculoasă are două surse principale: suplimentarea numerică unilaterală a factorilor de intrare (capital și muncă) și creșterea productivității totale a factorilor prin inovare și schimbare tehnologică. Strategiile dezvoltate asupra surselor de creștere ne arată, conform lui Robert Solow, laureat al Premiului Nobel în economie, că avem creștere prin forță brută și creștere inteligentă.

Chiar dacă sistemele economice sunt complexe și nicio formulă administrativă unică nu ar fi suficientă pentru a asigura o creștere rapidă și constantă pe termen lung, capitalismul, între aprecierile de capitalism bun și capitalism rău, ia forme diverse, de capitalism antreprenorial, de capitalism administrat de stat, de capitalism al oligarhilor, de capitalism dominat de firmele mari. Care capitalism este mai bun? Care capitalism s-ar preta mai bine României? Care capitalism ar aduce mai multă dezvoltare României? Sunt întrebări care poate că ar fi fost mai utile în anii ’90, dar dezbaterea publică a fost cantonată în trecut, în ceea ce nu mai există, în ștergerea totală a tuturor construcțiilor realizate în perioada comunistă. Chiar dacă timpul a trecut și răspunsurile la întrebările fundamentale nu au apărut, consider că electoratul român a dat răspunsul cu privire la tipul de capitalism pe care și-l dorește în România. Din păcate, acest răspuns nu a fost și nu este unitar. Înainte de a da interpretări răspunsului, aș mai face câteva precizări. Nimeni, din păcate, nu a găsit soluția magică la problema diferențelor de creștere economică din diverse țări și perioade. Capitalismul administrat de stat reprezintă o formă de organizare care multora li se pare a fi cheia creșterii economice în țările subdezvoltate. În capitalismul oligarhic, statul ar fi putut juca un rol important, însă cei din conducerea centrală și locală nu au părut interesați de creșterea economică, ci de avantajele personale, dezvoltarea fiind subordonată prosperității unui grup restrâns. Conform președintelui și directorului general al Fundației Kauffman, Carl J. Schramm, în analizele publicate în anii 2006 și 2007: „Economiile cu cel mai mare succes sunt cele care beneficiază de o mixtură de antreprenori inovatori și firme mari, consacrate, de la a căror întemeiere au trecut două sau mai multe generații, apte să rafineze și să fabrice în serie inovațiile aduse pe piață de antreprenori sau uneori de