„Ne mai pasă de frații noștri din Ucraina? Dar de copiii noștri din țară?”
Pe 21 noiembrie 2013, un grup de studenți din Kiev se adunau pe Maidan pentru a protesta împotriva deciziei guvernului președintelui Ianukovici de a anula în ultimul moment semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Rând pe rând li s-au alăturat și alte grupuri și nu a mai fost mult până când s-a trecut de la proteste pașnice la unele violente. Întreaga situație a degenerat pe 16 ianuarie 2014, când Ianukovici a semnat o lege care impunea restricții foarte mari organizatorilor de proteste, care îngrădea inclusiv dreptul la libera exprimare. Evenimentele au escaladat până în pragul unui război civil, după luni de proteste regimul Ianukovici fiind înlăturat de la putere. Autoritățile de la
Moscova, realizând că sunt pe punctul de a pierde de sub influența lor Ucraina în favoarea Occidentului, au reacționat trimițând armata și încercând să ocupe peninsula Crimeea, un teritoriu odată parte a URSS, în prezent o regiune autonomă aparținând Ucrainei. Evenimentele s-au succedat într-un ritm alert, cu un caracter ridicat de imprevizibilitate.
De ce am ales să abordez acest subiect într-o declarație politică? Pentru că, atunci când vorbești de Ucraina, vorbești de o țară vecină cu care România împarte 650 de kilometri de graniță, unde există 360.000 de cetățeni vorbitori de limba română, reprezentând ca pondere a doua minoritate după cea rusă. Deși România are primul interes pentru ce se întâmplă în Ucraina, având în vedere numeroasa comunitate de români din zonă, deși situația de acolo poate afecta relațiile comerciale pe care le avem cu Ucraina, deși există riscul ca această criză să fie resimțită în investițiile străine directe, reacția autorităților de la București nu a existat.
Abia pe 19 februarie 2014, atât ministrul de externe, Titus Corlățean, cât și Președintele României, Traian Băsescu, au ieșit cu o declarație, făcând un apel la stabilitate în zonă și la încetarea violențelor. În această perioadă, miniștrii de externe polonez, francez și german se aflau deja la Kiev în încercarea de a negocia viitorul fostei republici rusești.
Deși Președintele României are atribuții în domeniul apărării, al siguranței naționale și în politica externă, deși acesta conduce un Consiliu Suprem de Apărare a Țării, din care fac parte și prim-ministrul, ministrul de externe, ministrul apărării, directorii SRI și SIE, deși există un Departament pentru românii de pretutindeni în subordinea Guvernului, o Comisie parlamentară pentru românii de pretutindeni, dar și comisii parlamentare pentru politică externă, una la Camera Deputaților și alta la Senat, niciuna din aceste structuri nu a întreprins vreun demers instituțional pentru apărarea intereselor României și ale vorbitorilor de limbă română din Ucraina.
Deși există riscul declanșării unui conflict armat pe teritoriul Crimeei, la doar 160 de mile marine de granițele României, o distanță pentru care unei nave din flota rusească îi sunt necesare doar 10 ore pentru a o parcurge, așa cum însuși președintele Băsescu sublinia, deși tensiunile din Crimeea s-au extins și în Transnistria, iar în acest context un deputat rus, originar din zonă, a cerut Ministerului de Externe de la Moscova să analizeze posibilitatea recunoașterii regiunii și integrării ei în Federația Rusă, adăugând că România ar putea recurge la manevre militare pentru a anexa Republica Moldova, până în acest moment nu s-a constituit nicio celulă de criză la Cotroceni, o soluție adoptată în multe alte situații cu o gravitate mult mai redusă. Autoritățile de la București nu au considerat necesară adoptarea unei atitudini preventive și stabilirea unei strategii aplicabile în cazul în care s-ar ajunge la un conflict armat.
Ovidiu Ioan Dumitru · 11 martie 2014 · monitorul.ai
Mai mult decât atât, actuala majoritate, mult prea ocupată cu luptele politice interne, nu consideră oportună adoptarea unei declarații a Parlamentului României în privința situației din Ucraina, cel puțin nu momentan. Încă o dată, România pare izolată pe plan extern – reacțiile în astfel de situații sunt timide, așteptând în tot acest timp să vedem ce vor face celelalte state. Afirmația mea este îndreptățită dacă ne uităm la declarațiile celui de-al treilea om în stat, Valeriu Zgonea, care spune cu o lejeritate debordantă că „singura problemă pe care o avem este că nu există un proiect coerent la nivelul Uniunii Europene, nu există niciun parlament național care să fi luat o decizie și atunci nu ar fi bine, având în vedere că noi
suntem preocupați de Georgia și de Republica Moldova, să semneze în această vară acordul de asociere; amândouă se bazează pe România, n-aș vrea să fim noi primul parlament care dă o declarație (...) Dacă situația escaladează și apar alte chestiuni care sunt legate și de o abordare a noastră, fiind la granița cu Ucraina, în acel moment, și alte parlamente naționale iau decizii de acest gen, luăm și noi o decizie (...) Eu nu cred că există o urgență în acest moment.”
În primul rând, domnule președinte al Camerei Deputaților, ar trebui să știți că deja mai multe parlamente au adoptat declarații în acest sens. În al doilea rând, v-aș întreba ce ar trebui să se mai întâmple în zonă pentru ca această situație să reprezinte o urgență pentru dumneavoastră, pentru ca România să se pronunțe, oferind un semnal puternic de solidaritate?
Este tardiv și riscant, în același timp, să mai solicităm ca România să mai facă parte dintr-un grup de negocieri în zonă, în situația în care până în acest moment am stat ascunși și nu am contat în politica regiunii și nici nu avem stabilită o strategie clară cu privire la conflictul declanșat sau la românii care trăiesc în Ucraina.
Cu toate acestea, vă întreb, stimați guvernanți și reprezentanți ai României peste hotare, ce mai așteptăm să ne protejăm frații din afara granițelor sau, în cazul escaladării conflictului, chiar copiii în interiorul acestora.
*
## „Update după 2 ani: 90% promisiuni nerealizate”
Guvernul Ponta III va veni azi în Parlament pentru a ne prezenta noul Program de guvernare, de fapt un program updatat, așa cum ne atrage atenția însuși Victor Ponta. Angajarea răspunderii în Parlament pe un nou program este, în opinia mea, un gest de normalitate, este o procedură care trebuia îndeplinită în contextul în care, prin crearea unor noi alianțe, obiectivele, cel puțin așa cum reies din acordul politic încheiat cu UDMR, s-au modificat.
Parcurgând însă cele 140 de pagini transmise la Parlament, nu pot decât să concluzionez că prezentarea textului, în forma făcută publică până la această oră, reprezintă un afront la adresa Parlamentului și o batjocură la adresa cetățenilor care au votat USL. Un program de guvernare reprezintă un act oficial, cu valoare constituțională, un text pe care Guvernul se angajează să-l respecte _ad litteram_ . Or, se pare că premierul Victor Ponta și echipa au uitat acest lucru în momentul în care au ales să se prezinte în Parlament cu un program care-l copiază în proporție de 90% pe cel vechi, motivând că astfel se vor continua promisiunile făcute în campania electorală din 2012.
Logica premierului frizează ridicolul. Angajarea răspunderii pe acest act, o procedură de o importanță deosebită, a fost transformată într-o simplă formalitate, care trebuia făcută pentru a scăpa de gura lui Traian Băsescu. Astfel, avem în față un text care nu face decât să adune formulări precum: „ne propunem ca”, „vom promova”, „politicile vor urmări”, „relansare”, „creare de noi oportunități”, „va întreprinde”, „vom elabora” etc.
## Stimați colegi de la putere,
Când te prezinți în Parlament cu o înșiruire de măsuri, criterii, promisiuni, deziderate ambalate stilistic într-un mod populist, aceleași ca în urmă cu aproape doi ani, când ai fost învestit, nu este decât o dovadă a faptului că peste 90% din vechiul program de guvernare pentru care ați fost votați nu l-ați adus la îndeplinire. Când după doi ani de guvernare încă vorbești de „elaborarea de strategii de dezvoltare și
modernizare”, de „identificare de măsuri”, de „adoptare de soluții”, de „relansarea economiei” și nu spui nimic despre strategii de implementare a unor măsuri sau soluții deja adoptate sau de o economie deja relansată, nu demonstrează decât că fosta putere și în același timp actuala ia în derâdere obligațiile asumate în fața electoratului și misiunea cu care a fost învestit – aceea de a guverna.
Mai mult decât atât, în graba de a redacta un text, repet, de o asemenea importanță s-au strecurat absurdități precum: „pregătirea și negocierea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014–2020”, în condițiile în care, vă reamintesc, stimați guvernanți, că suntem deja în 2014; „elaborarea proiectului și constituirea colecțiilor pentru un Muzeu al Comunismului”, în condițiile în care un asemenea proiect a fost respins de aceiași politicieni în Camera Deputaților în aprilie 2013; „construim o guvernare axată pe transparență, competență și cinste, cu alt model de guvernare, cu alte standarde, cu profesioniști și competență” – bănuiesc că nu se referă la cei care s-au prezentat săptămâna trecută în comisiile de specialitate din Parlament; „creșterea absorbției fondurilor europene prin identificarea de măsuri suplimentare pentru actuala perioadă de programare (2007–2013)” – înțeleg că motivul pentru care nu avem încă un acord de parteneriat cu UE pentru exercițiul bugetar 2014–2020 este pentru că noi încercăm încă să găsim soluții de atragere a fondurilor dintr-o perioadă încheiată; „adoptarea de soluții programatice pentru reîntregirea familiilor în care părinții lucrează în străinătate” – o afirmație făcută în contextul în care inițiativa legislativă a 42 de parlamentari, printre care mă număr și eu, și care viza o soluție la problema familiilor dezbinate de plecarea unuia sau a ambilor părinți peste hotare a primit aviz negativ, fără o dezbatere serioasă. Iar acestea sunt doar câteva. Ar trebui să susțin o declarație politică care să aibă 140 de pagini, aceleași număr de pagini cât are programul înaintat Parlamentului de către Guvernul Ponta III, pentru a putea enumera toate absurditățile pe care le-am identificat.
În ce constă totuși actualizarea? Care sunt cele 10% din noutățile aduse față de vechiul program? Am putea să începem cu „creșterea progresivă a salariului minim pe economie până la 1.100 lei, până la sfârșitul anului 2016” – inițial promisiunea era pentru 1.200 de lei; „revenirea la un nivel de TVA de 19%” și „reducerea CAS cu cinci puncte procentuale pentru angajatori”, atenție, „pe măsură ce cadrul fiscal-bugetar o va permite” – în vechiul program de guvernare aceste două deziderate erau date ca certitudine și nu exista o condiționare. Pe scurt, principalele modificări aduse de noul Guvern încalcă acele promisiuni care au stat la baza susținerii populare masive, de peste 60%, în alegerile din decembrie 2012.
Programul, care va deveni oficial după ziua de azi, este o copie nereușită a vechiului text, o improvizație, unul conceput la modul generalist, fără substanță, fără măsuri concrete, ci doar unele prezentate pompieristic.
*
## „Toate-s vechi și nouă toate”
Avem un nou guvern. După ruperea USL și plecarea PNL în opoziție, Ponta s-a repliat, a mers la pețit și a reevaluat, astfel că avem și o nouă configurație politică susținută în Parlament de o majoritate vopsită în alte culori. După runde de negocieri în procedură de urgență, Partidul Social Democrat, pentru a-și asigura liniștea, s-a înarmat la guvernare cu Partidul Conservator, adică un partid de 1%,
dar cu un vehicul media care îi asigura președintelui PSD o campanie continuă, cu Uniunea Națională pentru Progresul României, o formațiune politică ce reunește foști PSD-iști despre care însuși Ponta declara că sunt „trădători”, „ofițeri acoperiți” și „cu dosare penale”, și, nu în ultimul rând, cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, o uniune formată pe criterii etnice și pe care același Ponta se jura în campania electorală că îi va descuraja în a mai ridica pretenții și a mai pune condiții. Motivând necesitatea unei stabilități în actul guvernamental, Victor Ponta a șters cu buretele promisiunile făcute, a lăsat deoparte declarațiile belicoase și și-a îmbrățișat noii parteneri, răsplătindu-i cu funcții la toate nivelurile.
Poate ar conta mai puțin în ce culori se vopsește Guvernul dacă scopul ar fi unul în interes național, iar rezultatul ar viza o strategie pe termen lung, care să genereze dezvoltarea României. Cabinetul Ponta III, așa cum a fost el construit, nu reușește să mă convingă, iar audierile din comisii mi-au lăsat un gust amar, fiind, din păcate, relevante pentru modul în care urmează a se guverna.
Primul pe listă este actorul și cântărețul Bogdan Stanoevici, etichetat de colegii mei din comisia de resort drept „varză de Bruxelles”. Un tehnocrat care ne spune că din poziția cu care a fost învestit va continua să facă ceea ce a făcut și ca artist, înțelegând că ceea ce va face pentru românii din afara granițelor va fi să cânte și să joace pentru ei, așa cum a făcut-o până acum, numai că nu se va mai afla pe o scenă, ci pe un fotoliu de ministru. Acordându-i totuși prezumția de competență, îl aștept pe domnul ministru să se aplece mai cu atenție asupra propunerilor venite din partea noastră, a parlamentarilor, inițiative izvorâte din realitățile zonelor unde am fost aleși. Plecând de la ideea că dumnealui într-adevăr cunoaște problemele cu care se confruntă cetățenii români stabiliți în afara granițelor, mi-ar plăcea să cred că nu va refuza o discuție pe marginea unuia dintre proiectele inițiate de mine, împreună cu alți 41 de parlamentari, în care solicităm sprijinirea procesului educațional pentru copiii celor plecați peste hotare, o discuție care ar trebui să se desfășoare cu mai mult profesionalism și seriozitate decât s-a întâmplat până acum.
În țara cu cel mai mic salariu minim pe economie și cu cele mai sărace regiuni din Europa, cu peste 8,5 milioane de români care se zbat în sărăcie (aproape jumătate din populație), cu o rată a șomajului de peste 30%, postul de ministru al muncii va fi ocupat de doamna Rovana Plumb, de profesie inginer, care a deținut în vechiul Guvern portofoliul de la mediu. Nu știm dacă mutarea de la un minister la altul s-a făcut pentru că doamna Plumb nu a excelat la vechiul minister și acum i se mai acordă o șansă la altul sau doar pentru că UDMR a cerut în mod explicit postul de la mediu pentru Attila, care este, probabil, mai priceput. Ce am reținut este că doamna Plumb și-a stabilit drept țintă scoaterea a peste 500 de mii de români din sărăcie. Sună bine, dar, din păcate, dezideratul pare unul îndepărtat ca timp și, cel mai probabil, doamna ministru va fi schimbată înainte de a-și ține promisiunea, având în vedere că abia acum învață ce înseamnă sărăcia și care este definiția noțiunii de „om sărac”.
De departe cea mai controversată numire a fost cea a Ioanei Petrescu, în vârstă de 34 de ani, devenită cunoscută pentru nefericita declarație „Cumpără usturoiul pentru că ești om! Plătește impozitele pentru că ești cetățean și ești de două ori om astfel!”. Victor Ponta și-a motivat propunerea
Ioanei Petrescu spunând că l-a „uns pe suflet” când aceasta, la un seminar, i-a dat o lecție de economie aplicată fostului ministru Ialomițianu. Nu consider că tinerețea este un defect atunci când ți se încredințează un post. Lucrurile se schimbă însă atunci când acel post este cel mai înalt din ministerul-cheie într-un guvern – Ministerul Finanțelor – și, cu siguranță, tinerețea nu poate fi un avantaj. La ministerul unde se stabilesc prioritățile la finanțare, se taie și se dau bani, era mai degrabă nevoie de o persoană cu o experiență îndeajuns de mare pentru a fi capabilă să traseze linia de urmat în politica fiscală, o linie coerentă, și care să vină în sprijinul mediului de afaceri, motorul dezvoltării unei țări, nu de o persoană care să se încadreze în parametrii actuali stabiliți de Guvern, aceia ai impozitării și ai taxării peste măsură, ai accizei suplimentare de șapte eurocenți, ai taxei pe construcții speciale sau schemei reeșalonării ratelor la bancă.
O surpriză a reprezentat-o și Răzvan Nicolescu, noul ministru delegat pentru energie, fost director Petrom. Și spun surpriză pentru că vorbim de o persoană cu expertiză în domeniu – în prezent deține funcția de vicepreședinte în Consiliul de Supraveghere al Agenției Europene de Reglementare în Energie –, lucru mai rar întâlnit în acest nou Cabinet, dar, în același timp, un tehnocrat care vine din mediul privat pentru a reglementa un domeniu în care a activat și în care cel mai probabil se va întoarce după ce nu va mai fi ministru. Cu alte cuvinte, un om ajuns într-o funcție pentru a-și asigura o revenire călduță în domeniu.
De la tineret și sport la sănătate – este saltul făcut de Nicolae Bănicioiu, unul dintre miniștrii „fantomă” ai Cabinetului Ponta II. Faptul că este medic stomatolog este singurul lucru care îl leagă de domeniul sănătății. Prima decizie luată în calitate de ministru interimar a fost să retragă din dezbatere publică două proiecte de lege importante pentru industria farmaceutică, referitoare la taxa claw-back, respectiv la modul de calculare a prețurilor la medicamente. Dacă ne gândim la cum au evoluat lucrurile în sport în ultimii doi ani, cel mai recent episod fiind cel de la Soci, nu pot decât să spun că orice comentariu este de prisos.
Și lista noilor sau mai vechilor miniștri poate continua: cu Dan Șova, care va acapara tot ce înseamnă transporturi, același Dan Șova care s-a remarcat prin pierderea contractului original încheiat cu Bechtel, care a inaugurat doar 100 de km de autostradă pentru care deja calculează taxele și care practic a transformat „Ministerul Marilor Proiecte” într-unul al „Proiectelor mai Mici”; cu Aurelia Cristea pe post de ministru delegat pentru dialog social, fost membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor; cu Doina Pană, inginer electrotehnist, propusă pentru funcția de ministru delegat pentru ape, păduri și piscicultură, după ce a deținut și „s-a remarcat” în funcția de ministru delegat pentru dialog social; cu Constantin Niță, unul dintre cei mai contestați membri ai Cabinetului Ponta, cel care a reușit să ducă la scăderea bruscă a prețului acțiunilor Transgaz, aflate în plin proces de listare la bursă, pentru care statul a pierdut sume consistente de bani, și cel care după ce a distrus sistemul energetic este pregătit să treacă și la economie; cu Răzvan Cotovelea, specialist în fonduri europene, la Ministerul pentru Societatea Informațională; cu Attila Korodi sau Kelemen Hunor, miniștri în fostele cabinete Boc și Ungureanu și care, cu siguranță, se vor adapta bine și în cel al lui Ponta; sau Eugen Nicolicea, ministrul pentru relația cu
Parlamentul, a cărui primă grijă deja anunțată constă în întoarcerea și adoptarea Legii grațierii și amnistierii.
Avem un nou guvern. Din păcate, eșecul guvernării USL va fi perpetuat de noul Cabinet.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.