Mihăiță Calimente

Ne pregătim zilele acestea să dezbatem bugetul pentru anul 2012. Dacă ne uităm pe documentele pe care Guvernul le-a pus la dispoziția presei referitoare la această importantă lege, nu putem decât să constatăm cât de mult am regresat.

Suntem într-o situație mult mai proastă decât în urmă cu 3 ani. Subliniez de ce România stă mai rău decât acum 3 ani. Sub Guvernul Boc, deficitele bugetului de stat – nominal, real, ca procent în PIB – au fost în permanență mult mai mari decât în 2008. În 2008, deficitul a fost de 3,9%, în 2009 de 7,2%, în 2010 de 6,8%, iar în 2011 este estimat la 4,7%-4,8% din PIB.

O mare vulnerabilitate în plus o reprezintă datoria publică și costurile ei. Cheltuielile cu dobânzi în 2008 – 3,9 miliarde lei, în 2009 – 6 miliarde lei, în 2010 – 7,3 miliarde lei, în 2011 – la noua luni 6,5 miliarde lei, preliminat pe întregul an 8,6 miliarde lei, în 2012 (estimat) – 11,4 miliarde lei.

Dacă Guvernul va asuma, pentru 2012, un deficit bugetar de sub 2% din PIB, el nu va ajunge nici pentru plata dobânzilor. Practic, în anul 2012, cu o țară adâncită în sărăcie, România va plăti pentru datorii aproape cât tot bugetul public al sănătății.

În cea mai mare parte, reducerea deficitul de cont curent se datorează prăbușirii investițiilor străine și interne. În anul 2008, investițiile străine în România au fost de 9,5 miliarde euro. În anul 2009, s-au prăbușit la 3,5 miliarde euro, în anul 2010 ele au coborât din nou la 2,6 miliarde euro. În anul 2011, preliminatul ne duce la 1,8 miliarde euro. Comisia Națională de Prognoză ne spune că rata investițiilor (totalul investițiilor raportat la PIB) scade dramatic an de an, de la 32% în 2008, la 26,6% în 2009 și la doar 22% în 2010.

Potrivit INS, investițiile au scăzut în primul semestru al acestui an, și asta în condițiile în care economia urmează să crească cu 1,5%.

Reducerea deficitului bugetar, care este lăudabilă ca intenție, nu se poate face sustenabil decât pe baza creșterii economice. Pentru actualul Guvern, reducerea deficitului bugetar este doar scop în sine, pe care își propune să-l atingă exclusiv prin reduceri de cheltuieli. În acest fel, nu se va reuși decât limitarea perspectivelor de creștere economică.

Așadar, cu actualul regim mergem din rău în mai rău. Să vedem însă unde ne vom opri.