„Neacordarea alocațiilor de stat pentru copiii care provin din familii cu venituri peste medie”
Domnul Mihai Șeitan, ministrul muncii, familiei și protecției sociale, a declarat că este în lucru un proiect de act normativ prin care alocațiile de stat pentru copii să nu mai fie acordate celor care provin din familii cu venituri mari și, așa, avem încă o măsură de reducere a cheltuielilor, specifică Guvernului Boc, se taie dintr-o parte să se acopere altă parte. Dreptul la alocație este un drept al copilului, nu al părintelui, iar alocațiile pentru copii trebuie privite ca o investiție de viitor, și nu ca o pomană.
Ministrul Mihai Șeitan a precizat că ministerul intenționează să plafoneze și acordarea tuturor prestațiilor sociale, astfel încât doar persoanele care au realmente nevoie de ajutor să beneficieze de acesta.
Sunt pentru reformarea sistemului de alocații, mai ales că, în prezent, statul român acordă aproximativ 36 de tipuri de alocații. Dar prima măsură care trebuie luată nu este în niciun caz eliminarea alocațiilor pentru copiii care provin din familii cu venituri peste medie. Reformarea sistemului de alocații acordate copiilor și familiilor trebuie făcută prin dezvoltarea și diversificarea serviciilor acordate acestora, diferite servicii pentru îngrijirea sugarilor, asistarea și educația copiilor. Aceasta este tendința care se înregistrează în majoritatea țărilor Uniunii Europene, iar România ar trebui să se alinieze acestui proces. În plus, prin dezvoltarea și diversificarea sistemului de servicii acordate familiilor, se creează și noi locuri de muncă.
În concluzie, dacă Ministerul Muncii dorește să eficientizeze cheltuirea banului public, ar fi mai utilă aplicarea diferențiată în domeniul unor programe precum „Cornul și laptele” sau al altor programe de acest tip, care sunt orientate inclusiv către categorii de copii care nu necesită un astfel de ajutor.
*
„Politizarea deconcentratelor de către Guvernul Boc”
Premierul Emil Boc pregătește o nouă ordonanță de urgență, care va permite schimbarea directorilor de instituții deconcentrate cu membri sau apropiați PD-L. Prin acest lucru se încearcă încă o dată transformarea instituțiilor statului român în anexa PD-L.
După cum vă amintiți, acesta ar fi a treia tentativă de PD-L-izare a administrației publice locale, după ce, în 2009, două ordonanțe ale lui Boc au fost declarate neconstituționale. În acest moment, există instituții deconcentrate cu câte trei directori: unul desemnat pe vremea guvernării PNL, care a câștigat procesul în instanță împotriva ordonanțelor Boc, unul pus de PSD, suspendat de a doua ordonanță a lui Boc și care își revendică postul pe baza neconstituționalității acesteia, și, al treilea, de la PD-L, pe care Emil Boc refuză să-l demită.
## „Valoarea patrimoniului”
Conservarea, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului arhitectural și cultural al comunităților locale prin reabilitarea monumentelor și ansamblurilor istorice și de arhitectură, realizarea de planuri urbanistice de detaliu pentru centrele istorice ale orașelor și comunelor, restaurarea cetăților și bisericilor fortificate trebuie să se facă după reguli adoptate la nivel național și chiar internațional.
Nu putem lăsa patrimoniul național dintr-un județ pe mâna unor oameni care au o experiență mai mică sau poate să apară tentația imobiliară, ideea de a transforma unele dintre casele de patrimoniu în importante resurse imobiliare sau de a transforma complet aiurea o cetate într-un restaurant. Nu putem descentraliza patrimoniul în domeniul monumentelor istorice, patrimoniul imobil, pentru că nu poate fi fragmentat, nu poți să faci 42 de patrimonii în 42 de județe, în care fiecare să aplice măsurile sale.
Aceste valori nu ne aparțin numai nouă, aparțin întregii umanități. Trebuie să avem în vedere că potențialul turistic al României este un avantaj important care trebuie exploatat corespunzător.
La noi nu există o politică culturală. O politică culturală se duce cu anumite strategii bine clarificate.
Ministerul Culturii are o strategie clară în vederea implementării unei politici culturale naționale în acord cu standardele europene?
*
„Produsele tradiționale românești să ajungă pe rafturile magazinelor”
Premierul Emil Boc s-a destăinuit pe un post de radio că mama sa îi trimite la București slănină, lapte, brânză telemea, ciuperci, miere de albine. Mulți locuitori ai orașelor au înghițit în sec la gândul banilor pe care i-ar câștiga dacă produsele lor tradiționale ar putea ajunge în magazinele din orașe.
De aceasta se face vinovat inclusiv Emil Boc, care nu se află la primul său mandat de premier, laolaltă cu toți ceilalți miniștri, prim-miniștri sau președinți, mai mult sau mai puțin fii ai satului, mai mult sau mai puțin pricepuți în a da cu coasa, care au plâns pe umerii țăranilor, le-au cerșit votul, dar nu au făcut nimic serios pentru ei.
Și cât de ușor ar putea fi totuși rezolvată măcar o parte din problemă! Cât de simplu poate fi pus pe roate un mecanism prin care multor țărani să le fie dată o șansă reală de a scăpa de sărăcie! Aceasta nu reprezintă decât o mică părticică din potențialul agricol al României. Însă, ea poate asigura un venit decent foarte multor țărani. Până ce vor avea de lucru în marile exploatații agricole, și poate chiar și după, ei pot furniza produse de calitate, făcute cu grijă artizanală, dorite de cei cărora le pasă ce mănâncă, și nu dintr-un patriotism desuet, ci pentru că apreciază calitatea.
Este nevoie de un singur lucru: ca statul să creeze un tip de mecanism prin care produsele tradiționale să ajungă pe rafturile magazinelor – consilierea micilor producători pentru a livra la standardele de calitate ale cumpărătorului și subvenționarea temporară a legăturii cu comercianții.
Statul român, cu armata de funcționari pe care o are în subordine, cu o finanțare mult mai consistentă pe care o poate asigura, ar putea însemna că poate. Doar să vrea. Ar fi un mare pas înainte pentru România dacă, la finalul mandatului, Emil Boc i-ar spune mamei sale că nu mai este nevoie să-i trimită slănină, brânză și lapte de la Răchițele pentru că și la oraș se găsesc la fel de bune.
*
## „Inaplicabilitatea Legii pensiilor”
De ce premierul îi învrăjbește pe oameni cu un proiect de lege a pensiilor, insuficient fundamentat economic și juridic, fără să vadă că Guvernul comite o greșeală cu premeditare, chiar la început de mandat, dacă forțează o soluție într-o perioadă de criză acută? Sau că dă dovadă de superficialitate agresivă dacă crede că poate scoate bugetul din încurcătură prin recalcularea unor drepturi bănești, câștigate în baza unor legi ale statului aplicate de autorități în momentul calculării pensiilor.
Această lege riscă să sufoce instanțele cu procese în lanț pentru abuzul îndreptat împotriva unor categorii sociale supuse experimentului „tăierea pensiilor”.
Acest Guvern este insuficient pregătit pentru a susține cu argumente credibile de ce este nevoie de reformarea sistemului de pensii într-un moment în care recesiunea l-a atins serios la buzunar pe contribuabil.
Sunt de acord ca fiecare persoană să aibă o pensie calculată în raport cu cota de participare din perioada cât a fost angajată. Refuz însă să cred că macheta pe care s-au pus bazele viitoarei legi, lăudată de guvernanți peste tot, este de calitate superioară dacă a reușit să dea naștere la controverse aprige în societate din cauza amenințărilor venite din Palatul Victoria. Cum tratează responsabil oficialii Cabinetului Boc reforma sistemului de pensii s-a putut vedea din modul cum a fost justificat proiectul de lege care a învrăjbit mai multe categorii sociale.
În starea în care se află, pensionarii pot înțelege orice, inclusiv faptul că se iau retroactiv unele drepturi sau că unele pensii scad. Dacă singurul motiv este acela că trebuie păstrată sustenabilitatea financiară pe termen lung doar prin reevaluarea pensiilor – inclusiv a celor de invaliditate, fără să fie mărit efortul pentru ca datornicii la CAS, unde întreprinderile de stat sunt pe primul loc, să fie obligați să plătească sumele restante –, nu cred că este un demers complet și eficient.
Prim-ministrul nu vrea să-i ierte pe cei cu pensii speciale, victime sigure ale viitoarei legi, având de partea sa susținerea pensionarilor de rând, după cum declara recent. Dorește, totodată, să ia la verificat dosarele de pensionare pe caz de boală, pentru a afla care sunt false, reevaluarea urmând să aducă, după calculul premierului, o economie de circa 35 milioane de euro. Ce nu explică domnul Boc ar fi de ce s-a ajuns ca mii de oameni să primească o pensie mai mare decât salariul avut și cum a fost posibil ca unele comisii de medici să pună parafa pe un certificat de invaliditate fals.
Un guvern care nu este interesat de impactul măsurilor sale pentru cetățean nu înțelege că responsabilitatea socială este menită să-l servească, nu să-l umilească pe pensionar, după ce a lăsat sistemul să funcționeze de capul lui. Nu cred că dacă pensiile mari vor fi tăiate se va putea vorbi despre o stabilitate reală a bugetului de pensii. Această măsură nu va acoperi deficitul până când numărul locurilor de muncă nu va
fi la nivelul cererii corpului social. Se vorbește despre creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani în momentul în care șomajul tinde să devină un flagel național. O spune chiar Emil Boc.
*
„Unde este responsabilitatea Guvernului?”
Responsabilitate: un cuvânt de care Guvernul fuge ca dracul de tămâie.
Prioritățile declarative se regăsesc cu vârf și îndesat în discursurile unor miniștri, care privesc cu un dispreț uriaș milioanele de români.
Nu există decât interese: de partid, de gașcă, personale. Nimeni nu pare dispus să piardă accesul la privilegiile conferite de actul guvernării. Criza este resimțită din plin de o populație care se întreabă, probabil, când se va termina acest coșmar, un coșmar care însă ocolește liderii, aleșii, clasa politică. În lumea decidenților zilei, criza nu provoacă decât rareori coșmaruri. Odraslele de bani gata ale liderilor continuă să arunce mii de euro în fiecare seară în cluburile de fițe, continuă să se lăfăie în mașini de ultimă generație, să înfrunte criza din spatele unor portofele burdușite de bani nemunciți.
La polul opus, cei mulți duc pe umerii lor o austeritate tot mai apăsătoare. Guvernanții nu renunță la campania electorală, la compromisurile politice. Ei merg mai departe printre afaceri bănoase cu statul, profitând de un sistem juridic corupt și incapabil să se reformeze. România a ajuns un focar de nemulțumiri sociale. Nu există un domeniu, un singur domeniu, în care lucrurile să se îndrepte în direcția cea bună. Se vând iluzii electorale, se îndreaptă o categorie socială împotriva alteia, se identifică vinovații în mediul privat sau de stat, în funcție de interesele politice.
Sindicatele din administrație se pregătesc de proteste, profesorii trăiesc cu groaza disponibilizărilor, deficitul de medici și de resurse aduce grave prejudicii actului medical, magistrații amenință și ei cu blocarea activității, ceferiștii sunt trimiși în șomaj și lăsați să orbecăie pe drumurile întunecate ale crizei. Doar ei, guvernanții, consideră că au dreptul de a continua să se lupte pentru putere și privilegii.
Cetățenii sunt lăsați să ducă mai departe crucea austerității. Greutăți acum, greutăți în viitor... Datoria publică se mărește de la o zi la alta, ca și tupeul unei clase politice incapabile să își recunoască falimentul. Celelalte două partide nu pot reprezenta, cel puțin în acest moment, o alternativă la haosul actualei guvernări.
Guvernanții se simt pe cai mari. Nu se mai tem de o moțiune de cenzură. Pot să își recupereze pierderile din campanie, să își mulțumească filialele și clientela de partid. Cu toate acestea, stabilitatea politică nu este decât o iluzie, pentru că populația a ajuns la limita răbdării, iar erupția acestui vulcan al disperării poate constitui o mare surpriză pentru cei ce se amăgesc că au totul sub control.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.