Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 septembrie 2014
Informare · respins
Cristian Buican
Informare privind completarea conducerii Grupului parlamentar al PSD..
Discurs
„Nebunia partidului-stat”
Am venit în fața dumneavoastră pentru a lua atitudine față de acțiunile nedemocratice ale actualei puteri politice, pe care nu contenesc să o denumesc neocomunistă și nedemocratică. Ordonanța adoptată săptămâna trecută de Guvernul Ponta care permite aleșilor locali să își schimbe partidul din partea căruia au candidat reprezintă nu doar o prevedere nocivă din punct de vedere democratic sau o tentativă de legalizare a șantajului guvernamental, ci și o capcană întinsă aleșilor locali.
„Ordonanța Dragnea”, așa cum este ea cunoscută, demonstrează disperarea reprezentanților PSD, care simt că vor pierde alegerile prezidențiale și, ulterior, controlul asupra Executivului. Victor Ponta a intrat în panică când și-a dat seama că va pierde alegerile prezidențiale în fața lui Klaus Iohannis și i-a ordonat lui Liviu Dragnea să facă orice pentru „a convinge” (prin șantaj dacă e nevoie) cât mai mulți aleși locali din România să facă campanie electorală pentru Victor Ponta. Indiferent de măsurile și ilegalitățile pe care le vor implementa în această campanie electorală, PSD va pierde alegerile prezidențiale.
Reprezentanții PSD au dorit prin promovarea acestei ordonanțe să își asigure un avantaj în alegerile ce vor urma. Nu și-au dat seama că ordonanța lor reprezintă legalizarea unei forme de șantaj la adresa primarilor, cărora li s-a transmis deja că fondurile guvernamentale vor fi distribuite doar pe criterii politice. Chiar dacă și în prezent fondurile guvernamentale sunt distribuite pe criterii politice – cel mai
recent și elocvent exemplu fiind repartizarea a peste 80% din microbuzele școlare către localități cu primari PSD –, Liviu Dragnea dorește ca toate fondurile publice să fie distribuite reprezentanților PSD, pentru a intra ulterior sub controlul camarilei sale financiare. Adoptarea unei ordonanțe de urgență prin care aleșii locali pot să își schimbe partidul din partea căruia au candidat în alegeri reprezintă legalizarea unei forme de șantaj, obiectul acestui delict fiind fondurile publice.
Le atrag atenția celor de la PSD că, dacă vor continua cu acest demers, vor trebui să se supună rigorilor legilor penale și am solicitat deja public ca DNA să se autosesizeze.
Fac un ultim apel la rațiune și consecvență, reamintindu-i lui Liviu Dragnea că, atunci când era în opoziție, a militat pentru extinderea prevederilor legate de stoparea migrației politice, acest fenomen nociv care afectează grav opinia cetățenilor exprimată la urne și care permite perpetuarea unui stil de a face politică bazat pe servilism, clientelism și șantaj. Prin adoptarea acestei ordonanțe de urgență, Liviu Dragnea nu face altceva decât să continue politica Elenei Udrea, de a aloca fondurile publice pe criterii politice, ridicând clientelismul politic și șantajul fondurilor guvernamentale la rang de artă.
Și mai este un pericol: dacă această ordonanță de urgență va ajunge pe masa Curții Constituționale, ea va fi declarată neconstituțională, fără nicio urmă de îndoială. În condițiile în care vor exista aleși locali, fie că vorbim de primari, fie de consilieri locali sau județeni, care își vor schimba partidul pe lista căruia au candidat în alegeri și după ce această ordonanță va fi declarată neconstituțională, își vor pierde automat mandatul. Îi atenționez pe toți aleșii locali, indiferent de partidul din care fac parte, să nu facă această greșeală și să cadă în capcana lui Ponta și Dragnea, pentru că își vor face singuri probleme.