Angel Tîlvăr

## „Necesitatea politicilor de prevenire”

Adesea se discută despre costurile mari pentru tratamentele bolnavilor infectați cu HIV, cei cu tuberculoză, sau cât de mult ne costă tratarea toxicomanilor, dar rareori auzim vorbindu-se despre politicile de prevenire a acestor boli. Nu e de mirare că potrivit AFP, într-un clasament cuprinzând 29 de țări – state din Uniunea Europeană, Norvegia și Elveția –, vizând respectarea normelor de preventive, accesul la îngrijirile medicale și drepturile pacienților, România ocupă ultimul loc. Dacă la această știre o adăugăm și pe cea conform căreia unitățile sanitare din România au raportat, pe anul 2008, apariția a peste 9.600 de infecții nosocomiale, atunci peisajul este complet.

Dar nu intenționez să discutam astăzi, doamnelor și domnilor, despre ceea ce nu se face, ci despre ceea ce putem face pentru a schimba această situație, pentru ca românii să își recapete încrederea într-un sistem sanitar care, în prezent, este în pragul colapsului, dar care, de cele mai multe ori, a avut și rezultate excepționale. Intervențiile chirurgicale în premieră, situații-limită cărora medicii români le-au făcut față cu brio sunt doar niște exemple care demonstrează că sistemul sanitar românesc poate fi resuscitat, și încă cu rezultate excepționale.

Ceea ce încă nu ne face cinste este lipsa politicilor preventive. Așa cum am afirmat anterior, este mult mai ieftin să previi decât să tratezi. Sunt multe probleme medicale care intră aici în discuție, dar de această dată aș vrea să menționez doar prevenirea consumului de droguri. Moartea albă nu ține cont de vârstă, de statutul social sau de confesiunea religioasă din care facem parte. Prinde în mrejele sale, deopotrivă, și săraci și bogați, tineri și adulți, și femei și bărbați.

O statistică oficială privind numărul dependenților de droguri nu a mai fost făcută din 2004, când șeful Agenției Naționale Antidrog a dat publicității un număr de 35.000 de consumatori. De atunci, singurele care poate au mai avut curajul să mai contabilizeze numărul consumatorilor de droguri sunt doar agențiile neguvernamentale din domeniu, care oferă asistență dependenților de stupefiante și care au numărat 17.000 de consumatori de heroină injectabilă doar în Capitală. Banii necesari pentru tratarea dependenților de droguri implică fonduri pentru tratament, pentru susținerea centrelor de dezintoxicare, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu HIV și cu hepatita C, pentru formarea de specialiști în vederea conceperii și implementării de programe care să vizeze reintegrarea socială a dependenților, susținerea psihologică a familiilor acestora.

Din nefericire, stimați colegi, acțiunile de tip preventiv nu sunt corelate și bine structurate de așa manieră încât să ajungă unde trebuie. Ar trebui ca de la vârste foarte fragede să li se explice copiilor că a consuma un drog se traduce prin niște modificări mari la nivelul organelor interne și prin posibilitatea de a contracta boli care vor afecta sistemul nervos central, iar când sistemul nervos central – care dirijează toate organele – cedează, poți ajunge cu ușurință dependent. Ideal ar fi ca în toate școlile din țară să existe persoane care să se ocupe și de copiii care tind să alunece spre dependența de droguri. Cea mai bună modificare comportamentală s-a observat în locurile în care foști dependenți de droguri au venit să povestească cum a fost viața lor până atunci și ce au făcut ca să se lase de droguri, cât a fost de greu și ce fac în prezent. Dacă dorim să reducem numărul dependenților de droguri trebuie să folosim toate pârghiile: de informare prin diverse modalități (panouri, conferințe, expuneri, filme), focus-grupuri etc.