Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2010
other
Andrei Valentin Sava
Declarație în nume personal a domnului deputat Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
„Necesitatea reconsiderării sistemului de acordare a pensiilor publice”
Săptămâna trecută am asistat cu toții la discuții intense purtate în mass-media românească despre Proiectul legii pensiilor adoptat de către Guvernul Boc. Au fost voci care au susținut proiectul, dată fiind necesitatea reformării sistemului de pensii publice, dar au fost și voci care au căutat să condamne inițiativa Executivului, pe motiv de inechitate a deciziilor.
Înainte de toate, doresc să atrag atenția asupra câtorva lucruri: bugetul asigurărilor sociale de stat înregistrează pierderi anuale încă din 2006, în anul 2009 ajungându-se la cel mai mare deficit în valoare de 1,5 miliarde de euro, 5,54 milioane de pensionari sunt susținuți de 5,65 milioane de contribuabili la sistemul public de pensii – raport de 0,98 pensionari la un contribuabil, pensiile de invaliditate au ajuns la un număr de 900.000 de pensionați, cu o creștere de 50% în ultimii 8 ani, anual se înregistrează o triplare a pensiilor anticipate, la momentul de față fiind înregistrate circa 115.000 de pensii anticipate parțiale în plată, cheltuielile bugetare cu pensiile, pentru anul 2009, au ajuns la o pondere de 8% din PIB, iar tendința acestora este una ascendentă.
În contextul de față este mai mult decât evident faptul că avem de-a face cu un sistem de pensii nesustenabil, un sistem ce are nevoie de o reconsiderare a criteriilor, în baza cărora sunt acordate pensiile publice către cetățeni. Este necesar ca acordarea lor să se facă într-un mod cât mai echitabil, fără să existe privilegiați ai sistemului. Actualmente, sistemele speciale de pensii publice au introdus o serie de privilegii și tratamente preferențiale pentru unele categorii profesionale (foști polițiști, militari, magistrați sau angajați ai serviciilor speciale), fapt care a creat o diferență imensă între cea mai mică și cea mai mare pensie publică.
Cred că sunteți de acord cu mine când spun că, în condițiile acestea, luarea unor decizii care să favorizeze depășirea situației în care ne aflăm are un caracter imperativ. Trebuie ca fiecare problemă să fie considerată și să fie analizate soluțiile puse pe masă de Executiv. Guvernul Boc vine în fața noastră, în fața Parlamentului, cu un proiect de lege care urmărește acordarea unui tratament corect pentru viitorii pensionari, prin stabilirea pensiilor conform contribuțiilor plătite, în funcție de creșterea salarială, un
proiect ce dorește implementarea unor criterii mai stricte pentru acordarea pensiei de invaliditate, pentru a se înlătura pensionările abuzive, dar și pensionările anticipate. În același timp, este un proiect prin care se urmărește integrarea persoanelor aparținând sistemelor speciale de pensii în sistemul unitar de pensii publice, o integrare ce urmărește stabilirea acelorași obligații și drepturi pentru toți cei asigurați.
Obiectivul rămâne acela de menținere a standardelor pensionarilor în plată și trecerea graduală la indexarea pensiei în funcție de inflație. Este necesar ca acordarea pensiilor să urmeze, însă, un tratament corect pentru viitorii pensionari, prin stabilirea pensiilor conform contribuțiilor plătite, în funcție de creșterea salarială.