Dorel Covaci

„Neodictatura secolului XXI din România, din ce în ce mai puțin voalată”

Se dictează de sus că insuficiența resurselor financiare nu mai poate fi contrabalansată decât pe spinarea bugetarilor, mulți dintre ei deja muritori de foame. Cazul funcționarilor publici: cu venituri deja reduse cu 20%, în urmă cu 2 luni, dacă se compune și procentul propus de președinte, de 25%, se va ajunge la o reducere cu 45% a salariilor, în nici jumătate de an, și aceasta în contextul în care mulți dintre cei care ocupă poziții executive în sistemul de stat au avut și au salarii sub media pe economie. Înjumătățite astfel, se vor poziționa la limita de jos a subzistenței.

Măsurile de reducere în bloc a cheltuielilor bugetare propuse, cu 25% salariile și 15% pensiile, sunt măsuri tardive, cosmetizări aritmetice anemice ale deficitului bugetar, care nu au nicio conotație de creștere economică și îmbunătățire a situației. Sunt supape de urgență, de criză, și nu avans pozitiv.

În plus, naționalizarea pierderilor este nedreaptă, inechitabilă. Atât cei cu venituri și pensii mari, cât și cei cu venituri și pensii mici își vor asuma expierea, în mod egal, indiferent de nivelul de salarizare sau de productivitatea muncii. De ce trebuie să cotizăm la fel, când numai unii au împărțit prada, în virtutea drepturilor de castă politică? Ar fi fost mai corect poate o implicare mai consistentă a veniturilor și pensiilor mari, care nu au avut o contribuție anterioară echivalentă.

Soluția puterii este o măsură pe genunchi, punitivă, care introduce un clivaj în societate, dacă mai era nevoie, și nu aderă problemelor fundamentale, acelora ale achizițiilor și cheltuielilor, în favoarea celor puțini și în defavoarea celor mulți.

Scăderea celor mici e în avantajul celor mari. Cei bogați vor fi și mai bogați, iar cei săraci vor fi și mai săraci. Pătura medie a societății începe să dispară încetul cu încetul, adâncind distanța de poziționare, venituri și opțiuni între foarte bogați și foarte săraci.

Funcționari publici, medici, profesori, artiști, elita intelectualității vor îngroșa rândurile celor pentru care o coajă de pâine în plus devine rațiunea luptei acerbe de fiecare zi.

Și nu e tot: 25% reducerea salariilor bugetare și 15% a pensiilor, desființarea subvențiilor se vor propaga ca o undă de șoc în întreaga economie, adâncind mlaștina în care băltim și creând oceane de nisipuri mișcătoare fără fund. Este imposibil ca aceste măsuri să nu genereze efecte negative în lanț, de scădere a consumului, creștere generalizată a prețurilor, falimente personale și instituționale.

Și toată această umilire a poporului nu recuperează mai mult de între 3 și 6% din PIB, când, dacă ne gândim, numai economia subterană reprezintă 40% din PIB. Oare nu ar fi fost mai bine să găsim metode de aducere a acesteia la suprafață? Poate am fi putut să scădem impozitul pe „salar” până la un nivel la care angajatorii ar fi fost convinși să aleagă varianta transparentă a modelului de business.