Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 iunie 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Iulian Claudiu Manda
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Neseriozitatea PDL aruncă România în sărăcie cruntă” Într-o perioadă atât de neagră pentru România, în care cetățenii acestei țări trăiesc mai rău decât locuitorii unor state africane, conform topului realizat de Global Finance, președintele tratează subiecte care nu au nicio legătură cu realitatea dură din țara noastră.
România se clasează pe locul 68 într-un top al celor mai bogate state din lume, care ia în calcul PIB-ul per capita. Astfel, un român a avut în medie în 2010 un PIB de 12.131 de dolari, în timp ce un locuitor din Botswana (locul 58), a avut un PIB de 14.784 dolari.
În doar câțiva ani, Traian Băsescu și Guvernul său au reușit să arunce România într-o sărăcie absolută, o stare extremă a existenței umane. Românii au ajuns să se compare ca nivel de trai cu locuitorii unor țări sărace din Africa, în loc să se îndrepte spre Vestul Europei.
Aceasta ar trebui să fie prima grijă a partidului de guvernământ, și nu modificarea Constituției sau regionalizarea administrativ-teritorială. Viziunea PDL asupra viitorului acestei țări este incoerentă și profund greșită. La doar o lună de la declarațiile miniștrilor Traian Igaș și Elena Udrea privind inoportunitatea reorganizării administrativteritoriale, PDL își schimbă brusc poziția față de acest subiect, fără nicio explicație viabilă.
Reorganizarea teritorială este doar o fantezie a PDL, care vrea să cumuleze puteri mari, eliminând controlul pe care îl creează județele și aleșii locali. Mai mult, se riscă pierderea fondurilor europene, în condițiile în care Uniunea Europeană nu a fost consultată și informată cu privire la această modificare.
Foarte importantă este și problema referendumului. Românii trebuie să fie consultați în legătură cu aceste schimbări și trebuie să li se explice de ce este necesară această împărțire, dacă și cum anume le va îmbunătăți viața.
O altă dovadă de neseriozitate este inițiativa ilegală a președintelui în procesul de revizuire a Constituției, iar decizia Curții Constituționale confirmă faptul că propunerile lui Traian Băsescu au fost construite în mod superficial, cu miză exclusiv electorală.
Aceste subiecte au fost lansate doar pentru a se acoperi corupția din PDL, iar guvernanții au reușit încă o dată să-și întoarcă privirea de la multele problemele reale ale acestei țari către un moft sau, mai bine spus, către o altă încercare disperată de a concentra puterea în pregătirea alegerilor de anul viitor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.