Virgil Pop

„Nesimțirea cui?”

Observ cu o oarecare uimire cum cuvântul „nesimțire” a devenit extrem de uzitat de către premierul Emil Boc, dar și de către actorii spațiului public, atunci când vine vorba de pensiile, salariile și, mai nou, alocațiile românilor. Acest fenomen este cauzat, în mare măsură, de căderea în capcana demagogiei ieftine, în detrimentul unei dezbateri serioase cu privire la provocările financiare și sociale din țară.

Să luăm ca prim exemplu „pensiile nesimțite”, clamate de premier. Înainte de a lansa astfel de apelative, trebuie să avem în minte următoarele principii și realități.

În primul rând, pensia este un drept fundamental al oricărui cetățean care a contribuit vreme de ani de zile la sistemul de pensii. Nu este nici ajutor de stat și nici furt. Nu neg faptul că există unele inechități în sistem. Dar noua lege propusă de Guvern, care pornește de la un principiu corect, cel al eliminării unor astfel de discriminări, este realizată strict la comanda Fondului Monetar Internațional și riscă să cuprindă, în continuare, inadvertențe serioase. Aceste neajunsuri ale legii pot fi acoperite doar cu ajutorul supunerii actului normativ la dezbateri sincere, altfel, Legea pensiilor va deveni, la fel ca Legea salarizării, ineficientă și neaplicabilă imediat după adoptare.

Totodată, ni se spune că există o categorie aparte de angajați la stat, cei cu salariile „nesimțite” – venituri despre care Cabinetul Boc promite că vor fi, de asemenea, stârpite. Cu siguranță, această promisiune nu va fi îndeplinită și în cazul apropiaților politici, care vor beneficia în continuare de recompense duble pentru loialitatea lor: salariu plus venituri din indemnizațiile de membri ai consiliilor de administrație – așa cum am arătat într-o interpelare adresată premierului Emil Boc. Iar acest lucru se întâmplă în vreme ce, sub pretextul greșelilor a sute (!) de contabili, mii de români au primit în această lună salarii diminuate.

Goana disperată după fonduri a condus Guvernul înspre o serie de propuneri halucinante, care încalcă drepturi fundamentale și care sufocă țara cu impozite. Ministrul muncii a propus eliminarea alocațiilor de stat pentru copiii care provin din familii cu venituri mari, uitând că dreptul la alocație este al copilului, și nu al părinților. La rândul său, ministrul finanțelor a venit cu o viziune proprie asupra fiscalității: ar propune extinderea impozitării pensiilor sectorului agricol și a proprietății, dacă ar avea girul Executivului.

Rezultatul? Categoriile sociale s-au învrăjbit și a apărut o nouă atitudine publică, care condamnă câștigul propriu și care îi cataloghează pe cetățeni „nesimțiți”, pentru că beneficiază de drepturile financiare oferite de niște legi viciate. Doar că realitatea ne arată că nesimțirea e în altă parte.

De fapt, în spatele acestei demagogii populiste și a propunerilor fiscale aberante se ascunde disperarea unui Guvern conștient de faptul că suntem în preajma falimentului, în ciuda tuturor împrumuturilor externe. Altfel, Executivul nu ar încerca mărirea bugetului prin aplicarea de taxe și impozite noi, pe diferite categorii sociale și de venituri. Sunt convins că aceasta este realitatea: România nu mai dispune de fonduri suficiente pentru a acoperi salariile, pensiile și ajutoarele sociale de stat, iar Guvernul face tot ceea ce îi stă în putere pentru a masca acest lucru. Din acest motiv, cel puțin din punctul meu de vedere – și aici vă cer sprijinul –, Guvernul trebuie să dea socoteală (în fața tuturor) în ceea ce privește starea reală a economiei românești și să ofere un răspuns sincer la întrebarea: Câți bani mai sunt, de fapt, în vistieria statului?