Roxana Florentina Anușca

## „Nicăieri nu-i ca acasă”

Sunt sigură că ați auzit de multe ori aceste cuvinte și poate le-ați folosit uneori într-un anumit context, dar v-ați gândit vreodată ce ar putea semnifica aceste vorbe, ați analizat vreodată sintagma în profunzime? La prima vedere totul pare frumos și parcă îți vine să-l compătimești pe cel care o folosește.

Am stat și am analizat sintagma și am ajuns la o concluzie dramatică! „Nicăieri” nu se compară cu „acasă”... pe bună dreptate! „Nicăieri” ne comportăm frumos, muncim, respectăm (cu unele excepții, bineînțeles), apreciem... „Acasă” însă uităm de valori, de respect, de muncă.

„Nicăieri” știm că legile trebuie respectate, „acasă” uităm acest lucru! „Nicăieri” uităm de unde venim, „acasă” ne batem cu pumnul în piept că venim de... „nicăieri”! „Nicăieri” acceptăm orice job, nu ne simțim umiliți, „acasă” vrem întotdeauna mai mult decât putem sau știm a face. Chiar ne simțim umiliți dacă primim oferte de joburi pe care le considerăm sub demnitatea noastră. „Nicăieri” spălăm podele, geamuri, farfurii... „Acasă” când venim uităm și devenim automat PR, manager și multe altele. „Nicăieri” respectăm șefii, „acasă” îi facem hoți, escroci, proști și în multe alte feluri. „Nicăieri” stăm peste program fără să comentăm, „acasă” imediat găsim vinovatul... șeful căruia trebuie să-i facem avere și, prin urmare, izbim, comentăm, nu facem ceea ce trebuie. „Nicăieri” respectăm medicii și asistenții, „acasă” nu avem ochi pentru ei și, bineînțeles, îi desconsiderăm, îi umilim. „Nicăieri” profesorii sunt persoanele care ne îndrumă pașii spre cunoaștere, „acasă” profesorii sunt niște fraieri datori să ne suporte copiii, că doar pentru asta îi plătește statul! Și tot „acasă” medicii și profesorii sunt cei mai mari șpăgari!

Exemplele ar putea continua, dar toate ar demonstra că noi nu ne putem respecta casa. Prea ușor uităm că suntem români, prea ușor uităm că România noastră trebuie respectată și toți trebuie să punem umărul la dezvoltarea ei. Prea ușor plecăm din țara noastră pentru a munci în țările lor.

Știu că mulți vor considera această declarație o prostie. E dreptul lor, așa cum este și dreptul meu de a spune ce gândesc. Și... sincer, m-am săturat să aud în jurul meu „mi-e

silă că sunt român”, „e nașpa că m-am născut în România” și multe altele.

Eu iubesc România cu bunele și relele ei, o iubesc pentru că mă iubesc pe mine, o iubesc pentru că prin ochii copiilor mei văd un viitor mai bun, o iubesc pentru că îmi răsună în urechi glasul fiicei mele de 10 ani, când am ajuns în țară după o excursie în capitala Europei, care a strigat când a coborât din avion: „România – cea mai frumoasă țară!”

Așa că nu uita, române! Nicăieri nu-i ca acasă, dar întotdeauna să-ți respecți „acasă”, dacă nu vrei să ajungi „niciunde”!

*

## „«Drumul morții» face noi victime!”

Declarația politică este un drept al fiecărui demnitar al României, drept de care voi profita de astăzi înainte, pentru că am scăpat de continua amenințare: „Taci! Se supără aliații!” Acum nu mai am aliați care să se supere și nici alianțe care să se rupă pentru că unii sau alții spun lucrurilor pe nume.