Marius Cristinel Dugulescu

„Noi condamnări ale României la CEDO privind condițiile de detenție din închisorile românești”

Rolul Convenției Europene a Drepturilor Omului nu constă doar în compatibilizarea normelor. Aceasta îndeplinește și o funcție proprie de legitimitate, pornind de la un ansamblu de valori care se impun atât judecătorului, cât și legiuitorului care „supradetermină normele juridice”, constituind prin aceasta referința ultimă.

În deplină concordanță cu art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „nimeni nu poate fi supus torturii, nici la tratamente sau pedepse inumane sau degradante”. Această garanție statuată de convenție reprezintă un drept intangibil recunoscut. Dreptul de a nu suferi un tratament contrar integrității și demnității umane este un atribut inalienabil al persoanei umane, bazat pe valorile comune ale tuturor patrimoniilor culturale și sistemelor sociale moderne și nu poate suferi nicio limitare sau derogare.

Este o realitate incontestabilă faptul că din 20 iunie 1994, când România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, statul român a fost constant reclamat la Curtea Europeană de la Strasbourg pentru încălcarea art. 3 din convenție. Din acest punct de vedere, se poate constata o anumită tipologie a cauzelor împotriva României, pornind de la stările de fapt și de la constatările Curții. Din perspectiva acestei tipologii, invoc din multitudinea de hotărâri CEDO contra România o cauză determinantă: în cauza Pantea contra România (2003), constatând violarea art. 3 de către statul român, Curtea a reiterat obligația pozitivă a autorităților de a proteja integritatea fizică și psihică a persoanei, obligație incidentă în cazul persoanelor deținute. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că „a trata orice persoană privată de libertate în mod uman și respectându-i demnitatea este o regulă fundamentală cu aplicare universală, aplicare care, în consecință, nu poate să depindă de resursele materiale ale statului parte.”

Recent, în data de 5 aprilie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit violarea art. 3 din convenție în cauza Akbar contra România, statul român fiind condamnat la plata sumei de 16.000 de euro pentru condițiile de detenție (suprapopularea celulelor din Penitenciarul Rahova și inadecvata asistență medicală pentru deținuți din partea penitenciarului).

La o săptămână distanță de cea mai recentă condamnare, Akbar contra România, la 12 aprilie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat din nou statul român pentru condițiile de detenție, în cauza Flămînzeanu contra România (nr. 56664/08) și a dispus acordarea de către statul român a unei sume de 10.000 de euro, cu titlu de daune morale. În ceea ce privește Penitenciarul Jilava, Curtea face apel la Rapoartele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii din februarie 1999, respectiv iunie 2006, dar și la rapoartele Biroului Comisarului pentru Drepturile Omului (din septembrie 2004), în sensul în care acele condiții de detenție sunt prezentate ca fiind „deplorabile”, „alarmante”, „uimitoare”.