Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 martie 2014
Declarații politice · adoptat tacit
Mihai Lupu
Discurs
„Noi, liberalii, susținem introducerea insolvenței persoanelor fizice în Codul insolvenței”
De câteva săptămâni se dezbate în Camera Deputaților, în cadrul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, Proiectul de lege al Guvernului privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență sau, mai bine zis, un nou cod al insolvenței persoanelor juridice.
PNL consideră că mediul economic are nevoie urgentă de un nou cod al insolvenței, dar, în același timp, susținem ferm faptul că este absolut necesară și insolvența persoanelor fizice, având în vedere că Legea falimentului personal este reglementată deja în majoritatea țărilor europene. De aceea, noi, liberalii, am propus, prin colegii noștri parlamentari, membri ai Comisiei juridice, introducerea unui capitol distinct în acest Cod al insolvenței, capitol care să se refere la insolvența persoanelor fizice.
PNL s-a implicat în acest demers deoarece consideră, în primul rând, că România trebuie să se alinieze legislației europene în domeniu, falimentul personal existând în țări precum Marea Britanie, Franța, Germania sau, de câțiva ani, în fostele țări comuniste, precum Polonia, Cehia, Letonia, Estonia, Lituania și, nu în ultimul rând, pentru faptul că persoanele fizice sunt în prezent discriminate, din acest punct de vedere, de lege în România, în comparație cu companiile.
Considerăm că și persoanelor fizice care au probleme financiare serioase trebuie să le acordăm aceeași șansă ca și companiilor, de a putea intra în faliment personal și de a putea ulterior să o ia de la capăt, fără un istoric financiar stigmatizant.
Cerem Guvernului Ponta, dar și parlamentarilor din celelalte grupuri parlamentare, să susțină, alături de PNL, acest demers legislativ deosebit de necesar pentru cetățenii români, ale căror venituri s-au tot redus în anii de criză, rămânând împovărați de datorii și fără nicio soluție de ieșire. Statul român a găsit în acești ani de criză soluții pentru bănci, pentru susținerea acestora în cazul creditelor neperformante, dar persoanelor fizice nu li s-a acordat nici cea mai mică șansă să se poată redresa.
Mai mult decât atât, celebra electorată dorită de PSD nu reprezintă în niciun caz o soluție viabilă, ci doar un compromis pasager, discriminatoriu și generator de complicații financiare ulterioare. O lege a falimentului personal ar da posibilitatea debitorilor români de bună-credință să beneficieze de reinserția socială necesară.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.