Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2012
Informare · adoptat tacit
Ion Călin
Discurs
„Noi protestăm, ei chiulesc și acuză”
De la începutul sesiunii parlamentare, cam de trei săptămâni, singura zi în care Legislativul a lucrat cu adevărat a fost cea în care a fost votat Guvernul Ungureanu. Noi, opoziția, suntem în protest parlamentar, dar parlamentarii puterii lipsesc chiar și de la lucrările din comisii, fie invocând starea vremii, fie motivând că nu are cine să ceară verificarea cvorumului sau profită de absența noastră parcurgând rapid proiectele aflate pe ordinea de zi.
Când ați văzut că lucrurile se complică și că nu puteți să asigurați cvorumul, iar proiectele de lege stagnează în Parlament, ați început să faceți ce știți cel mai bine: să acuzați.
Acum v-ați reamintit că în Parlament este nevoie de dezbatere, că în acest forum trebuie susținute punctele de vedere atât de putere, cât și de opoziție, că este nevoie de discuții și seriozitate.
Când ați ajuns la această concluzie, stimați domni? Acum, când Parlamentul este blocat. Acum ați aflat că este imoral și că acest lucru vă obligă la „asumări de răspundere și ordonanțe de urgență?” Deci abia acum sunteți obligați la asumări de răspundere și ordonanțe de urgență, fiindcă suntem noi în protest parlamentar, dar până acum, când am fost în Parlament, de ce ați aplicat aceste procedee? Ați uitat probabil că aveți cele mai multe asumări parlamentare și ordonanțe de urgență date, că ați susținut un guvern stând în bancă. Toate acestea nu au fost un gest imoral?
Brusc v-ați reamintit că Parlamentul este organismul reprezentativ al poporului și unica autoritate legiuitoare a țării, iar acțiunea noastră îl face nefuncțional, îl blochează. Dacă noi, prin protestul nostru, aducem atât de mult prejudiciu imaginii Parlamentului, lipsa dumneavoastră de la lucrări cum poate fi numită? Chiul!
Altfel cum se poate interpreta faptul că în tot acest timp nu ați avut cvorum la plen, ba ați început programul cu întârziere sau chiar ați avut prezență de 173 de semnături, iar în sală erau doar 70 de deputați?
Și dacă nu ați reușit să ne înduplecați cu vorbă bună să revenim la lucrările Parlamentului, atunci ați început campania electorală negativă, chiar agresivă la adresa noastră. Ați pus în practică resurse financiare, bannere, fluturași, dar și instituții ale statului, prin care ne puneți la zid pentru că avem îndrăzneala să ne opunem dumneavoastră.
Dumneavoastră ați intitulat-o acțiune de „informare a populației” cu privire la greva parlamentarilor USL, noi credem că ați avut numeroase prilejuri să folosiți aceste campanii de informare: la scăderea pensiilor, la creșterea TVA-ului, la reducerea ajutoarelor sociale, a indemnizațiilor și câte alte prilejuri ați avut. Păcat că nu ați folosit și asemenea prilejuri.
Poate acești bani puteau fi folosiți pentru 10–15 freze de curățat drumurile înzăpezite sau puteați să-i trimiteți în zonele afectate, unde chiar colegii dumneavoastră se plâng că a fost nevoie de 10 zile ca ajutoarele să ajungă la cei care au nevoie, iar când au ajuns, au fost cât un salariu al unui director de la Transelectrica. Deci pentru un județ calamitat care are repede nevoie de acești bani, Guvernul dumneavoastră trimite o sumă nesemnificativă, iar dumneavoastră aveți timp de fluturași.