Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 aprilie 2015
other
Miron Alexandru Smarandache
Discurs
„Noile legi electorale promovate de PSD, dovezi de normalitate, bun-simț și responsabilitate”
Partidul Social Democrat va continua procesele de modernizare a statului român și de instaurare a normalității mult dorite de oameni în toate domeniile de activitate. Acesta este mesajul principal cu care delegația PSD, condusă de premierul Victor Ponta, a participat ieri la consultările de la Cotroceni cu Președintele României.
În aceste condiții, reprezentanții PSD au reiterat că va fi continuat procesul de revizuire a Constituției, un proiect care rămâne de actualitate, și sunt convins că va fi adoptat cu celeritate de Parlament. De asemenea, partidul de guvernământ susține finalizarea legislației electorale, în așa fel încât viitoarele scrutine să fie lipsite de orice fel de suspiciuni și acuzații, iar competitorii să poată concura pe picior de egalitate din toate punctele de vedere. În acest sens, PSD și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu toate partidele parlamentare pentru a elabora o lege corectă a finanțării partidelor, care să asigure transparență, predictibilitate și responsabilitate. Este necesar ca Autoritatea Electorală Permanentă să își sporească autoritatea și fermitatea, să devină mai puternică, în așa fel încât să reușească să organizeze la fel de bine și alegerile din țară, dar și pe cele din afara granițelor României.
Românii trebuie să știe că PSD guvernează în spiritul respectării normalității, echității, bunului-simț și interesului public. Astfel, este de așteptat ca în cel mai scurt timp, respectiv până pe 15 mai, Legea alegerilor locale să fie trimisă spre promulgare. Modificările principale ale acestui act normativ se referă la alegerea primarilor din primul tur de scrutin, în timp ce președinții consiliilor județene vor fi aleși din rândul consilierilor județeni, astfel încât să devină aleșii aleșilor. Privitor la Legea alegerilor parlamentare, PSD optează pentru sistemul proporțional, pentru ca formațiunile politice să își asume cu fermitate candidații și, implicit, să fie responsabile în mod egal atât partidele, cât și participanții la alegeri. Clasa politică are nevoie de un plus la capitolul profesionalizare și performanță, iar PSD va acționa în acest spirit, inclusiv prin propunerea de reducere a numărului de parlamentari, conform normei parlamentare propuse de Comisia parlamentară care dezbate propunerile de modificare a legilor electorale.
După discuțiile de la Palatul Cotroceni există certitudinea că puterile statului român vor colabora explicit și constructiv pentru ca noile legi electorale să fie bazate pe adevăratele elemente ale democrației, respectiv pe adevăr și cinste. Există anumite observații și pe marginea acestui pachet legislativ, iar PSD este dispus să conlucreze activ cu toate partidele și instituțiile abilitate, astfel încât anul viitor România să aibă alegeri corecte și atractive pentru oameni, iar ei să vină la urne cu încrederea că le sunt respectate opțiunile.