Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 noiembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Vasile Varga
Discurs
## „ _Non bis in idem_ ”
Experiența referendumurilor trecute a condus la nevoia modificării și completării Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului _._ Așadar, s-a considerat că stabilirea unui cvorum (prag, procentaj minimal) de participare de 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale și a unui cvorum de validare egal cu majoritatea voturilor valabil exprimate, dar nu mai puțin de 25% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, pentru toate tipurile de referendum, ar fi varianta optimă pentru viața politică românească. Totodată, s-a propus și eliminarea discriminării între cetățenii români care votează în țară și cei care votează în străinătate. Dar, ca orice lucru nou, și această modificare s-a lovit de gândirea obtuză, politicianistă a celor cărora le este frică de votul poporului și au încercat să amâne luarea unei decizii, mai exact promulgarea legii care să stabilească noile condiții pentru organizarea și desfășurarea referendumului.
În terminologia juridică există expresia din limba latină _non bis in idem_ , adică o persoană nu poate fi urmărită ori judecată de două ori pentru aceeași faptă. Deși acest termen se referă la judecarea unei persoane pentru aceeași cauză, putem să extrapolăm și să punctăm faptul că, în acest context, Curtea Constituțională a României a trebuit să se pronunțe pe o temă pe care deja s-a mai pronunțat, în luna iunie a acestui an. Așadar, este a doua oară când CCR decide că noile prevederi introduse în Legea referendumului sunt constituționale. Trebuie notat faptul că Parlamentul a pus deja în acord Legea referendumului cu decizia CCR din iunie anul curent, fiind preluată inclusiv amânarea cu un an a organizării unui referendum pentru noile prevederi, astfel că forma trimisă la promulgare este în total acord cu Constituția.
De altfel, Comisia de la Veneția apreciază că nu este sănătoasă pentru democrație încurajarea absenteismului în scopul impunerii punctului de vedere al unei minorități, pentru realizarea unui anumit demers politic, care altfel nu ar fi putut fi atins.
USL consideră că lipsa cvorumului sau introducerea cvorumului de participare mai redus le permite participanților să conștientizeze importanța votului lor și îi încurajează să participe în număr cât mai mare la scrutin.
Exercițiile electorale viitoare ne vor arăta că această măsură a fost una corectă, una care să aducă o însănătoșire a spiritului civic al românilor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.